Întâlnire cu dramaturgul Rodrigo Garcia, la Teatrul „Andrei Mureşanu”
Dramaturgul Rodrigo Garcia va avea săptămâna viitoare, la Sfântu Gheorghe, o întâlnire cu publicul, în cadrul unui eveniment organizat de Teatrul „Andrei Mureşanu”, a anunţat, marţi, conducerea instituţiei.
Rodrigo Garcia este, printre altele, autorul textului „Grădinărit uman”, pe baza căruia regizorul Andrei Măjeri a montat spectacolul cu acelaşi titlu la teatrul românesc din Sfântu Gheorghe, prezentat în premieră în luna martie a anului trecut.
„Sâmbătă, 14 mai, Teatrul „Andrei Mureşanu” organizează o întâlnire specială a publicului din Sfântu Gheorghe cu dramaturgul Rodrigo Garcia, autorul textului „Grădinărit uman”, pe baza căruia regizorul Andrei Măjeri a montat spectacolul cu acelaşi titlu, precum şi cu traducătoarea acestuia, Luminiţa Voina-Răuţ. Spectacolul abordează tema singurătăţii omului contemporan care, dincolo de individualitatea sa, rămâne ancorat într-o colectivitate căreia trebuie să îi facă faţă şi în cadrul căreia se va găsi mereu cineva care va încerca să îi schimbe natura întocmai cum, prin grădinărit, omul reuşeşte să schimbe natura plantelor”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Spectacolul va începe la ora 19 şi va fi urmat de o sesiune Q&A, la care pot participa toţi spectatorii aflaţi în sală.
„Rodrigo Garcia s-a născut în Buenos Aires, dintr-un tată măcelar şi o mamă vânzătoare de legume, ambii imigranţi spanioli. La vârsta de 7 ani a mers pentru prima oară la teatru şi tot atunci s-a născut în el pasiunea pentru acest domeniu. Deşi părinţii nu l-au lăsat să studieze arta, considerând că aceasta nu-i oferă o perspectivă promiţătoare în carieră, Rodrigo Garcia a făcut tot posibilul să rămână în contact cu arta teatrală”, se menţionează în comunicat.
Programul lunii mai al Teatrului „Andrei Mureşanu” mai include spectacolele „Dispariţii”, în regia lui Cristian Ban (4 mai, ora 19:00), „Lacrimile amare ale Petrei von Kant”, regia Radu Nica (11 mai, ora 19:00), „Richard III”, regia Eugen Gyemant (19 mai, ora 19:00, care va fi prezentat şi în cadrul Festivalului „ Shakespeare” de la Craiova în data de 25 mai), „#acedesiguranţă”, regia Bobi Pricop (28 mai, la Târgul de Carte şi Festivalul de Literatură Contemporană Sepsi Book de la Sfântu Gheorghe) şi „Torţa”, one man show de Iulian Trăistaru (30 mai, ora 19:00, în seria Teatru în cinema), cărora li se va adăuga şi spectacolul Reactor din Cluj, „Partea I. Iubirea”, regia Petro Ionescu (17 mai, ora 19:00).