CULTURA 18 aprilie 2018

Încep înscrierile pentru Festivalul D-BUTAN-T; ediţia din acest an e dedicată scenografilor

de Agerpres | 692 vizualizări

Teatrul „Andrei Mureşanu“ din Sfântu Gheorghe a dat startul înscrierilor pentru cea de-a treia ediţie a Festivalului Naţional D-BUTAN-T, dedicată tinerilor scenografi.

Directorul teatrului, Anna Maria Popa, a anunţat marţi, pe o reţea de socializare, că festivalul va avea loc în perioada 15-20 octombrie, iar la acesta pot participa scenografi debutanţi, respectiv absolvenţi ai facultăţilor de teatru din ţară şi masteranzi care au absolvit studiile cel mai devreme în anul 2016.

„Vom selecta cinci spectacole, promovând astfel cinci scenografi debutanţi din întreaga ţară. Selecţia producţiilor participante se va baza pe transmiterea spectacolelor filmate, nominalizarea scenografului şi CV-ul acestuia. Scenografii debutanţi eligibili sunt cei care au absolvit facultatea/masteratul de teatru cel mai devreme în anul 2016“, se arată în anunţul postat pe Facebook.

Organizatorii acceptă spectacole jucate în orice limbă, subtitrate în limba română, precum şi spectacole nonverbale, teatru-dans etc.

Cei interesaţi se pot înscrie până pe data de 1 august pe email sau la sediul Teatrului „Andrei Mureşanu“ din Sfântu Gheorghe.

Prima ediţie a Festivalului D-BUTAN-T, organizată în anul 2016, a fost dedicată actorilor şi a fost câştigată de actriţa Paula Rotar, de 24 de ani la acea vreme, absolventă a Facultăţii Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi masterand al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale“ din Bucureşti. Premiul a constat într-un contract de colaborare cu Teatrul „Andrei Mureşanu“ pe durata unui an.

Cea de-a doua ediţie a fost consacrată debutului în regie şi a fost câştigată de Nagy Botond, în vârstă de 25 de ani, pentru spectacolul „Oneghin“, producţie a Teatrului „Figura“ din Gheorgheni. Nagy Botond a urmat cursurile de arta actorului la Liceul de Arte „Plugor Sandor“ din Sfântu Gheorghe şi a absolvit în 2015 Universitatea de Arte din Târgu-Mureş.

Festivalul D-BUTAN-T este gândit ca un spaţiu de întâlnire şi confruntare între cei mai tineri actori, regizori, scenografi, coregrafi, dramaturgi, compozitori de muzică de teatru, etc aflaţi la început de drum, dar şi ca un „motor de căutare“ a celor mai talentaţi dintre aceştia. Practic, prin acest festival, Teatrul „Andrei Mureşanu“ şi-a construit şi o „strategie culturală împotriva anchilozării“, întrucât câştigătorul fiecărei ediţii va primi drept premiu posibilitatea de a colabora cu această instituţie, a mai precizat Anna Maria Popa.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.