Gala laureaţilor concursului internaţional de muzică clasică „Youth of Music” la Centrul de Cultură Arcuş
Centrul de Cultură Arcuş găzduieşte săptămâna aceasta Gala laureaţilor concursului internaţional de muzică clasică „Youth of Music, Bucureşti, 2022”, informează reprezentanţii instituţiei.
Potrivit acestora, gala se va desfăşura în perioada 22-23 septembrie în sala de concerte a Centrului de Cultură Arcuş din Sfântu Gheorghe, iar pe parcursul celor două zile vor fi prezentate recitalurile de muzică clasică „Debut în Transilvania”.
Joi, de la ora 18 va evolua pianistul Ioan Mihăilescu din Timişoara, urmat a doua zi de artiştii Michele Cocco din Italia (pian), Ioana Tomescu din Bucureşti (clarinet), Patricia Roșca din Lugoj (pian) şi Chris Godhard din Manchester, Anglia (chitară).
„În luna septembrie câştigătorii competiţiei online „Youth of Music International Competition 2022” (YMIC2022) îşi culeg premiile. Astfel, după participarea premianţilor la cursurile de măiestrie Eufonia de la Timişoara, seria de evenimente Youth of Music 2022 va continua cu sesiuni speciale de înregistrări la Studiourile Electrecord şi cu seria concertelor de gală la Sfântu Gheorghe şi Bucureşti. Seria evenimentelor „Youth of Music 2022” va culmina cu recitalul de gală susţinut de pianistul Dominik Ilisz, câştigătorul Marelui Premiu, în seara zilei de 28 septembrie la Camera de Comerţ şi Industrie din Bucureşti, la invitaţia Asociaţiei Culturale Lanto „Magia Muzicii”, se arată într-un comunicatul de presă, remis marţi AGERPRES.
Competiţia de muzică clasică „Youth of Music - International Competition 2022”, aflată la cea de-a doua ediţie, este destinată muzicii clasice şi a fost deschisă tinerilor muzicieni de orice naţionalitate, din întreaga lume şi pentru toate instrumentele.
În cadrul competiţiei s-a acordat câte un singur trofeu pentru fiecare categorie de vârstă - Cat.III - născuţi după 1992, Cat II - născuţi după 1998 şi Cat I - născuţi după 2004. Cele trei trofee Youth of Music au mers către tineri muzicieni din Spania, Polonia şi România.
Marele câştigător al „Grand Prix - Youth of Music 2022” a fost pianistul român Dominik Ilisz, în vârstă de 18 ani, de la Liceul de Muzică din Oradea, cu o impresionantă interpretare live a Concertului nr. 3 pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven, în compania Orchestrei de Cameră Radio România. Câştigătorul celei de a doua categorii denumite „Young Talent Award” a fost clarinetistul polonez Adrian Palmowski, în vârstă de 19 ani, de la Universitatea de Muzică „Frederik Chopin” din Varşovia, iar câştigătoarea categoriei I „Junior Talent Award” este violonista spaniolă Taisia Paliazhakina Vafina, în vârstă de 14 ani, de la Cordoba Music School.
Anul acesta, s-au înscris în concurs 48 de muzicieni din 18 ţări, reprezentând unele dintre cele mai prestigioase universităţi de muzică din întreaga lume, printre care Universitatea de Muzică din München, Royal College of Music din Londra, Conservatorul „Frederik Chopin” din Varşovia, Conservatorul Regal din Bruxelles, Conservatorul „Benedetto Marcello” din Veneţia, Conservatorul din Bologna, Academia Regală de Muzică din Dublin, Academia de Muzică din Cluj şi Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Muzică.
Concursul a fost organizat de Asociaţia MuseArt, împreună cu Asociaţia Culturală Lanto „Magia Muzicii”.