CULTURA 20 martie 2017

Expoziţie foto şi acţiune de ecologizare de Ziua Mondială a Apei

de Covasna Media | 1436 vizualizări

Administraţia Bazinală de Apă Olt – Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna va celebra în data de 21 martie 2017, ora 15,30, Ziua Mondială a Apei cu o expoziţie de fotografie – ediţia a V-a cu tematica „Apa industrială”, care va fi organizată pe aleea din faţa Galeriei de artă „Gyárfás Jenő” din Sfântu Gheorghe şi cu o acţiune de ecologizare a Râului Olt în zona Sfântu Gheorghe – Chilieni.

La expoziţia de fotografie vor participa fotografi amatori şi profesionişti din mai multe judeţe, iar lucrările cele mai reuşite vor fi expuse publicului larg şi pot fi vizionate până la Zilele Sfântu Gheorghe.

Ziua Mondială a Apei se sărbătoreşte în fiecare an în data de 22 martie conform deciziei luate în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992.

Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca scop aducerea în atenţia opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative şi calitative a apelor şi de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle şi responsabilităţile celor cu atribuţii în întreţinerea, valorificarea şi protejarea surselor de apă.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.