CULTURA 21 octombrie 2024

„După cum bate ceasul”, câştigătorul Retrospectivei Filmului Documentar STUP4

de Agerpres | 449 vizualizări

Documentarul „După cum bate ceasul” este câştigătorul marelui premiu al celei de-a patra ediţii a Retrospectivei Filmului Documentar STUP, care s-a desfăşurat în perioada 11-20 octombrie la Sfântu Gheorghe, au anunţat organizatorii.

Potrivit acestora, filmul, regizat de Fecső Zoltán, explorează istoria fostei comunităţi evreieşti din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, o comunitate cu peste 300 de membri care a lăsat o amprentă semnificativă asupra vieţii culturale a oraşului.

Premiul al doilea a fost acordat filmului „Vis olimpic în Transilvania”, regizat de Szarka Nóra, care face o incursiune în istoria oraşului Borşa, cu accent pe Centrul Olimpic de Schi de Iarnă din Munţii Rodnei, construit cu scopul de a găzdui Jocurile Olimpice de Iarnă din 1948.

Premiul al treilea a revenit filmului documentar „Pe drum cu camera de filmat”, în regia lui Daczó Katalin, o biografie a inginerului şi inventatorului Zsigmond Zsolt, originar din Transilvania, care trăieşte în Franţa şi care a început să facă filme de amatori încă de la mijlocul anilor 1960, una dintre cele mai valoroase înregistrări fiind un film mut de cinci minute, din 1973, ce surprinde vizita episcopului romano-catolic Marton Aron în localităţile Malnaş Băi şi Micfalău din judeţul Covasna.

În concurs au fost înscrise în total 16 documentare, printre care s-au mai numărat „Vecinii noştri”, ce abordează tema urşilor, „Istorie pictată în lemn”, care prezintă povestea pictorilor de mobilă din localitatea covăsneană Vârghiş, „Stele orfane”, un film despre orfelinatul din Cristuru Secuiesc, „Sub ochii lui Dumnezeu”, având ca temă biserica unitariană fortificată din Dârjiu, inclusă în Patrimoniului UNESCO, şi filmul „Uşa din spate a socialismului”, un documentar despre România ceauşistă.

Filmele au fost prezentate atât la Sfântu Gheorghe, cât şi în mai multe localităţi din mediul rural.

Retrospectiva Filmului Documentar STUP4 a fost organizată de Centrul de Cultură al judeţului Covasna şi Consiliul Judeţean, în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean Harghita, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita, Cinematograful Arta din Sfântu Gheorghe şi Documentary Studio.

Sursa foto: Centrul de Cultură al Județului Covasna-Kovászna Megyei Művelődési Központ/Facebook

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.