Cornelia Iordache, câştigătoarea premiului de debut în dramaturgie la DbutanT
Cornelia Iordache este câştigătoarea ediţiei din acest an a secţiunii de dramaturgie organizate, în premieră, în cadrul Festivalului-concurs DbutanT, iniţiat de Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe.
Textul scris de aceasta va sta la baza producţiilor ce urmează a fi realizate, în cea de-a doua parte a festivalului, de către regizorii debutanţi rămaşi în concurs.
„Organizatorii Festivalului-concurs DbutanT anunţă că, în urma votului exprimat de membrii juriului pentru secţiunea de debut în dramaturgie, textul scris de Cornelia Iordache a fost desemnat câştigător în ediţia de anul acesta. La această secţiune au putut participa, fără limită de vârstă, persoanele ale căror texte nu au mai fost montate niciodată pe o scenă a unui teatru de stat din România. În concurs, au fost înscrise în total 32 de persoane cu 34 de texte. Dintre acestea, cinci finaliste au participat la tabăra de creaţie de la Constanţa, desfăşurată în perioada 1-7 septembrie, sub coordonarea dramaturgului Szekely Csaba. În tabăra respectivă, fiecare finalistă a scris câte un text cu acelaşi titlu, „La castel, poveste în cinci tablouri”. Membrii juriului care au ales textul câştigător dintre cele cinci realizate la Constanţa sunt Szekely Csaba, Elise Wilk, Boros Kinga, Ionuţ Sociu şi Gabriel Sandu. În etapa următoare a competiţiei, textul câştigător va fi folosit de regizorii debutanţi pentru a monta câte o scenă la Castelul Szentkereszty din Arcuş”, se arată într-un comunicat de presă, remis luni AGERPRES.
Potrivit acestuia, scenele vor fi repartizate prin tragere la sorţi, iar cei cinci regizori debutanţi rămaşi în concurs vor începe să lucreze din ziua de 6 octombrie şi vor realiza o creaţie colectivă pe care publicul o va putea urmări sâmbătă, 16 octombrie.
Celelalte patru texte scrise în timpul taberei vor fi publicate într-un volum, alături de textul câştigător, şi trimise către teatrele din ţară, primind, astfel, şansa de a fi montate.
Totodată, echipa DbutanT a anunţat că a finalizat programul concursului de debut regizoral, spectacolele rămase în competiţie urmând să fie vizionate în săptămâna 11-16 octombrie, de la ora 19.
În această perioadă, membrii juriului de la debut în regie - Eugen Gyemant, Cristian Ban, Bobi Pricop, Radu Afrim şi Mihaela Drăgan - vor susţine câte un master-class în cursul dimienţilor.
În concurs au fost înscrise 16 spectacole, iar în finală au intrat regizorii Irisz Kovacs, Norbert Boda. Luiza Mihăilescu, Tudor Nicorici şi Alin Neguţoiu.
Decernarea premiilor va avea loc sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 19, iar festivalul se va încheia în aceeaşi seară cu un concert susţinut de White Betty, începând cu ora 20.
Conducerea Teatrului „Andrei Mureşanu” a menţionat că festivalul DbutanT este singurul din ţară care se adresează artiştilor debutanţi.
„Fiecare ediţie este dedicată unei alte categorii artistice, astfel ediţia întâi a fost dedicată actorilor, a doua regizorilor, a treia scenografilor, a patra compozitorilor de muzică de teatru şi coregrafilor, iar cea de a cincea actorilor. Într-un ciclu prestabilit, ediţia din 2021 aduce în atenţia juriului regizorii debutanţi, iar, în premieră, şi dramaturgii. Conceptul gândit de organizatori la iniţierea acestui program, structurat în proiecte anuale, are la bază tocmai această ciclicitate, astfel că, în ediţiile viitoare, categoriile artistice sunt reluate în aceeaşi ordine, fiind dedicate noilor generaţii de absolvenţi de facultate, master sau studii doctorale”, a precizat managerul teatrului, Anna-Maria Popa.
Festivalul DbutanT 2021 este realizat de Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe în parteneriat cu Teatrul de Stat Constanţa şi este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi Consiliul Judeţean Covasna.