CULTURA 15 decembrie 2023

Chitaristul Dragoş Ilie concertează în premieră în judeţ, la castelul Mikeș

de Agerpres | 1240 vizualizări

Chitaristul Dragoş Ilie va concerta în luna ianuarie 2024, în premieră în judeţul Covasna, la castelul Mikes din Zăbala, concertul făcând parte din seria de evenimente muzicale organizate sub egida conceptului „Oamenii inspiră”.

Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, concertul „Guitar Delights”, susţinut de Dragoş Ilie, unul dintre cei mai talentaţi chitarişti ai generaţiei sale, va avea loc în data de 13 ianuarie, de la ora ora 17:00, în sala de evenimente a Domeniului Mikes „Zabola Estate”.

„Chitaristul Dragoş Ilie s-a remarcat drept unul din cei mai carismatici şi expresivi tineri muzicieni ai generaţiei sale, încântând publicul din Europa, Asia şi Statele Unite. De la o vârstă fragedă a început studiul instrumentului, primele acorduri fiind învăţate de la tatăl său. A urmat cursurile Colegiul Naţional de Artă 'Octav Băncilă', Iaşi, la clasa profesorului Marius Ţîmpău. Concomitent, Dragoş a studiat şi cu conf. univ. dr. Daniel Dragomirescu. Dragoş a obţinut peste 40 de premii la competiţii internaţionale, cu peste 20 de premii I. Printre acestea se numără Koblenz Guitar Festival, Tokyo Guitar Competition, Culiacan International Competition, Changsha International Guitar Festival, Indiana Guitar Festival, Columbus Guitar Symposium, Texas A&M Guitar Competition şi Miami Guitar Festival. A susţinut concerte, masterclass-uri şi workshopuri în Europa, Statele Unite şi Asia şi a apărut în revistele Classical Guitar Magazine, Gendai Guitar şi Acoustic Guitar Magazine. De asemenea, Dragoş a concertat alături de Orchestra Filarmonicii de Stat 'Transilvania' şi Orchestra Naţională Radio din România, graţie bursei 'Moştenitorii României Muzicale'”, se arată în comunicatul de presă.

În anul 2021, Dragos Ilie s-a alăturat cvartetului de chitară Austin Guitar Quartet, grup al cărui album de debut „The Singing Guitar” a fost nominalizat la premiile Grammy, alături de „Los Angeles Guitar Quartet”, „Texas Guitar Quartet” şi ansamblul coral „Conspirare”, mai menţionează sursa citată.

„Pasionat de promovarea repertoriului românesc pe scena globală, Dragoş a conceput CD-ul său de debut drept un proiect ce îmbină atât aranjamente (opere ale lui Ciprian Porumbescu, Béla Bartók) cât şi lucrări scrise de compozitori români contemporani. Albumul a fost înregistrat împreună cu Radio România Muzical şi este disponibil la editura Casa Radio. În prezent, Dragoş îşi finalizează studiile doctorale la University of Texas, Austin SUA, la clasa renumitului pedagog şi interpret Adam Holzman, unde este şi asistent universitar. Interesat de metode de prevenire a accidentărilor în rândul muzicienilor, Dragoş integrează somatici alternative de tipul 'Body Mapping' în activitatea sa didactică”, se mai precizează în comunicat.

În vara anului 2022, Dragoş Ilie a concertat în turneul „Stradivarius - Paganini Magic”, alături de celebrul violonist Alexandru Tomescu.

„Cei doi au interpretat primul caiet de sonate pentru vioară şi chitară Centone di Sonate, scris de Niccolo Paganini, în 17 concerte şi 13 oraşe din România”, mai menţionează organizatorii.

Chitaristul pregăteşte „un repertoriu muzical de înaltă clasă”, pentru concertul de la Zăbala, cu lucrări semnate de compozitori celebri din România şi din lume.

Evenimentul este organizat de „Oamenii Inspiră”, în parteneriat cu „Zabola Estate”, iar biletele sunt disponibile la adresa: www.blt.ro/concert-la-castel-drago-ilie-guitar-delights.html.

Seria de evenimente prezentate de „Oamenii Inspiră”, a debutat în luna noiembrie a acestui an, cu un concert susţinut de violonistul Alexandru Tomescu, cu celebra vioara Stradivarius Elder-Voicu, acompaniat de pianista Sînziana Mircea, cei doi muzicieni fiind ovaţionaţi de peste 200 de persoane.

În comunicatul semnat de Damian Pal, iniţiatorul conceptului „Oamenii inspiră”, se mai arată că domeniul de la Zăbala este format dintr-un parc uriaş, cu şapte clădiri istorice, lacuri, peste 100 de specii de plante şi aria de conservare a biotopului Carpatin.

„Locaţia este de 600 de ani reşedinţa familiei, iar clădirile, din diferite epoci, menite pentru cazarea oaspeţilor, se află într-un parc de 50 hectare, care se afundă în pădurile vaste ale Carpaţilor Răsăriteni. (...) Dacă desenăm un cerc imaginar în jurul Domeniului Zabola, cuprindem mai mult de un milion de hectare de pădure carpatină. Acest sanctuar natural este protejat în mod grijuliu şi gata să fie descoperit şi explorat”, mai arată sursa citată.

Potrivit aceleiaşi surse, conceptul „Oamenii inspiră” este menit să marcheze abordări, decizii, performanţe ale oamenilor din diverse domenii.

„Misiunea conceptului este de a construi o punte între copii, tineri şi oameni, care prin curajul, determinarea şi efortul lor, obţin rezultate însemnate, cu scopul de a genera noi oportunităţi, performanţe şi realizări. Aceste lucruri au loc cu prilejul evenimentelor, materialelor şi activităţilor înlesnite de 'Oamenii Inspiră'. Din dorinţa de susţinere şi încurajare, accesul copiilor însoţiţi, sub 14 ani, la concert, este gratuit, pe bază de rezervare”, se mai precizează în comunicat.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.