CULTURA 28 octombrie 2024

Al șaisprezecelea Proiect Erasmus+ derulat de Trupa Osonó cu parteneri din România, Ungaria şi Serbia

de Covasna Media | 471 vizualizări

COMUNICAT DE PRESĂ. Teatrul Independent Osonó a ajuns să deruleze al șaisprezecelea Proiect Erasmus, care presupune organizarea de activităţi într-un cadru strategic pe termen lung. Proiectul „Cooperare regională pentru sprijinul profesional al lucrătorilor cu tineri” se desfăşoară la Budapesta, între 28 octombrie - 1 noiembrie, şi reuneşte participanţi din Ungaria, România (din județele Covasna și Harghita) şi Serbia, iar programul este conceput să le ofere celor implicaţi experienţă în domeniul metodelor educaționale inovatoare, dar şi oportunităţi de relaţionare profesională. Proiectul are drept scop sprijinirea profesorilor, a liderilor de grupuri şi a profesioniștilor care lucrează cu tineri, prin cursuri de învățare non-formală personalizată.

Proiectul este sprijinit de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene și pune accent pe educația tinerilor pentru sănătate și promovarea unui echilibru mental și fizic, drept urmare atelierele sunt foarte diverse. Trainingurile legate de dezvoltarea personalității și team building, marca Osonó, sunt susținute de Fazakas Misi și Mucha Oszkár, în timp ce Benyhe Bernát, din partea Asociației Svung Kreatív Egyesület, le propune participanţilor activităţi de autocunoaștere, printr-un workshop de educație teatrală. Activităţile sportive şi cele legate de stilul de viaţă sunt aprofundate sub coordonarea lui Szőcs Enikő și Szőcs Károly Csaba. Specialiștii Organizației pentru Sănătate Pontis din Târgu Mureș vor susține un workshop de instruire în  acordarea „primului ajutor de bază”.

Proiectul face parte dintr-o inițiativă regională pe termen lung, care deschide şi susţine programe al căror scop este căutarea de soluţii la problemele profesionale cu care se confruntă cei ce lucrează cu tinerii. Primele două etape ale proiectului cu patru stații se vor desfășura la Budapesta, iar a treia și a patra în țările partenere.

Teatrul Independent Osonó

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.