„Abstract. Povestea unei clipe“ - expoziţie foto la Di Stefano
Expoziţia de fotografie a Alinei Bîrlă a fost deschisă miercuri la Clubul „Di Stefano” și este intitulată „Abstract. Povestea unei clipe”, fiind deschisă pe toată perioada Zilelor Sfântu Gheorghe, adică până în data de 25 aprilie.
Artista a venit cu expoziţia tocmai din Brăila, la invitaţia lui Ildiko Knop, din cadrul biroului organizatoric al Primăriei.
Lucrările Alinei Bîrlă atrag atenţia printr-o preferinţă pentru close-up, în care detaliul, izolat de context, devine o lume de o forţă nebănuită. Un spic de grâu, o libelulă, împletitura unui coş, evadează din lumea detaliului, a insignifiantului şi se transformă în macrocosmos, monade fără de care alcătuirea lumii nu ar fi posibilă.
Unele dintre lucrările Alinei Bîrlă sunt realizate în tehnică mixtă, artista intervine cu acuarelă peste imagine şi de aceea unele dintre ele par prea încărcate cromatic, prea aglomerate. Cu toate acestea, tonul general este unul de reverie, de linişte şi de relaxare, în care sunt celebrate bucuriile simple: o floare, un spic de grâu, culori vibrante. Artista a participat de curând la o expoziţie de fotografie în SUA, în oraşul Dallas, unde a reuşit să vândă cinci lucrări, iar banii au fost donaţi unei fundaţii pentru copii.
Ana Sidon