TURISM 18 iulie 2019

Turismul rural, creștere semnificativă în județul Covasna

de Daniela Luca | 1669 vizualizări

Începe să se simtă impactul tichetelor de vacanță, spun specialiștii 

Turismul rural, devenit recent un fenomen în județul Covasna, înregistrează o creștere vizibilă în primele trei luni ale anului. Statisticile relevă faptul că, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, un număr mai mare de turiști au vizitat Ținutul Conacelor în 2019, iar o tendință ascendentă se așteaptă și în trimestrul doi.

Vremea neprietenoasă din ultimele luni nu și-a pus amprenta asupra fluxului de turiști în unitățile de cazare cu SPA sau piscină acoperită, însă a afectat vilele sau campingurile, spune specialistul în turism László Endre. 

Chiar și așa, datorită impactului pozitiv al tichetelor de vacanță, există o tendință crescătoare în ceea ce privește numărul de turiști care au vizitat județul Covasna de la începutul verii, dar acest lucru se va putea adeveri abia la sfârșitul lunii august. 

„Deja se simte o creștere a numărului de turiști față de anul trecut. Cauza sunt tichetele de vacanță în primul rând. Cele emise anul trecut s-au întâlnit cu cele emise anul acesta. Anul trecut, în luna iunie, au fost eliberate majoritatea tichetelor de vacanță care au expirat în luna iunie a anului curent, dar între timp au primit și pentru anul acesta. Unii au plătit și cu cele de anul trecut și cu acele primite acum, deci suma practic s-a dublat. Astfel, se simte o tendință de creștere”, a declarat pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, specialistul în turism László Endre, adăugând totodată că o creștere din acest punct de vedere se așteaptă și în trimestrul doi. 

În ceea ce privește primele trei luni ale anului, creșterea este evidentă. Dacă în 2018 în lunile ianuarie, februarie și martie un număr de 19.539 de turiști au sosit în județul Covasna, în 2019 s-a înregistrat un număr de 21.156 de vizitatori în aceeași perioadă. Astfel, creșterea este de 8,28%, conform statisticilor.

De subliniat este și interesul turiștilor față de zonele rurale din județ. Tot mai mulți orășeni preferă aerul curat și gustul vieții de la țară în timpul vacanțelor.

„Creșterea semnificativă se vede în turismul rural. Asta înseamnă conace, case particulare, vile. E îmbucurător, sigur, la asta ne și așteptam. Creșterea la pensiuni este de 26% , iar la structurile rurale - 34,59%. Motelurile cred că au cam ieșit din circuit anul acesta. La hoteluri cifra stagnează, creșterea este doar de 1,66%. Sigur, lumea a început să aprecieze mai mult turismul de Wellness și cel rural. Asta este tendința. Dar este absolut normal și îmbucurător. De exemplul Cernatul este foarte popular,”, a mai subliniat László Endre. 

Totuși, în topul celor mai vizitate locații se află Stațiunea Balneoclimaterică de interes național Covasna, Băile Tulnad, dar și Grand Hotel Balvanyos din Turia, indicele de utilizare fiind aproape maxim. 

Specialistul în turism spus totodată că mai există și alte atracții turistice în județ care trebuie vizitate fără ezitare. Printre acestea se numără Castelul familiei Kálnoky și Muzeul Vieții Transilvănene din Micloșoara, Valea Zălanului, Bățanii Mici, dar și zona Întorsurii Buzăului. 

Anul trecut, un număr de 118.724 de turiști au vizitat județul Covasna. Astfel, comparativ cu anul 2017, cifra a crescut cu peste 10%, un coeficient mai mare decât cel înregistrat în județele Harghita și Mureș. Cei mai mulți dintre ei au sosit în județ în luna august – peste 15.000, dar și în lunile iulie și octombrie s-a înregistrat un număr considerabil de vizitatori.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.