Tunurile de zăpadă – puse în funcţiune pe pârtia de la Şugaş Băi
Tunurile de zăpadă au fost puse în funcţiune pe pârtia mică de schi din staţiunea Şugaş Băi, aflată la circa zece kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe, dar administratorii acesteia apreciază că va putea fi deschisă publicului abia în luna ianuarie a anului viitor.
Potrivit reprezentanţilor societăţii Sepsi Rekreativ, care se ocupă de administrarea bazelor sportive şi de agrement aflate în subordinea Consiliului Local Municipal Sfântu Gheorghe, meteorologii au anunţat vreme caldă până la finele anului, iar în aceste condiţii va fi greu să se formeze şi să se menţină un strat consistent de zăpadă.
„Noi am început pregătirile pentru sezonul de schi, dar, probabil, îi vom putea da drumul abia pe la mijlocul lunii ianuarie. Aşa a fost şi anul trecut”, au declarat reprezentanţii societăţii.
Locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe vor putea beneficia de o reducere de 50% din tarife la pârtia de schi din Şugaş Băi, în timp ce schiorii veniţi din alte zone vor trebui să achite preţul întreg.
Reprezentanţii Sepsi Rekreativ au mai spus că deocamdată nu se ştie dacă vor fi introduse anumite restricţii în contextul pandemiei, cum ar fi limitarea numărului de schiori sau deţinerea certificatului verde, însă vor fi luate, ca şi anul trecut, măsuri de siguranţă pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.
Pârtia mică de schi din staţiunea Şugaş Băi are o lungime de aproape 250 de metri, un grad de dificultate mediu şi este dotată cu teleschi şi instalaţie de nocturnă.