TURISM 6 iunie 2024

SEPSI Inst. RUN – alergare în clădirile emblematice din Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 908 vizualizări

Câteva dintre clădirile reprezentantive ale municipiului Sfântu Gheorghe, printre care fosta Fabrică de Ţigarete, Muzeul Naţional Secuiesc, Biblioteca Judeţeană şi Biserica Fortificată Reformată vor putea fi vizitate pe 21 iunie, în cadrul unui eveniment cultural-sportiv organizat printr-o iniţiativă civilă sprijinită de autorităţile locale.

Organizatorii au precizat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că este vorba despre o cursă de alergare inedită, de 5 kilometri, care va lega opt dintre clădirile emblematice ale oraşului şi care le va oferi participanţilor posibilitatea de a le descoperi sau redescoperi.

Reprezentanta asociaţiei Fitness Tribe, Kiss Krisztina, a declarat că startul se va da pe 21 iunie, la ora 18,00, în Piaţa Centrală din municipiu, iar traseul va include Fabrica de Ţigarete, Muzeul Naţional Secuiesc, Biblioteca Judeţeană „Bod Peter”, Casa de Cultură „Konya Adam”, Biserica Fortificată Reformată, Teatrul „Tamasi Aron”, Muzeul Cinegetic şi Primăria Sfântu Gheorghe.

„Nu mai ştiu de unde a venit ideea de a organiza acest eveniment, dar am vrut să facem ceva special. Există atâtea curse de alergare, dar aceasta va fi deosebită pentru că implică instituţii, alergi prin clădiri, prin curţile acestora. Aceste clădiri nu sunt doar instituţii, ci sunt comori ale oraşului care merită vizitate. Mulţi, cred, nu au trecut niciodată prin Fabrica de Ţigarete, iar acum au această ocazie. Ne-am gândit la o tură de 5 kilometri, dar cei care doresc să alerge 10 kilometri pot face circuitul de două ori (...) O să avem şi experienţe senzoriale, spre exemplu la Fabrica de Ţigarete o să auzim sunete industriale cum era pe vremuri, la muzeu o să avem muzică de tobe live, la teatru jocuri de lumini, iar la expoziţia cinegetică, sunete de animale. Cine nu aleargă poate să viziteze la pas, noi o să avem fotografi în fiecare locaţie, medalii de finisher, multe surprize şi premii pentru cei mai rapizi alergători”, a declarat Kiss Krisztina.

La această cursă, care se va desfăşura sub genericul SEPSI Inst. RUN, pot participa atât alergători, cât şi persoane de peste 12 ani care practică nordic walking, iar înscrierile pot fi făcute online până pe 19 iunie pe platforma https://my-run.ro/race-pay/?contestId=213. Taxa de înscriere este de 70 de lei pentru persoanele de peste 18 ani, iar pentru cele cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani participarea este gratuită.

„Alergarea şi experienţele comune întăresc legăturile în comunitate. Nu este o competiţie, ci un Fun Run (...) Nu întâmplător am ales ziua de 21 iunie, ci pentru că este ultima zi de şcoală şi sperăm să vină cât mai mulţi copii (...) Practic, scopul nostru este de a creşte comunitatea alergătorilor”, a declarat Bagoly Melinda, iniţiatoarea mişcării „Ai alergat azi?” şi coorganizatoare a evenimentului.

Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Vargha Fruzsina, prezentă la conferinţa de presă, a menţionat că autorităţile locale sprijină atât sportul de performanţă, cât şi pe cel de amatori şi a ţinut să evidenţieze caracterul interdisciplinar al acestui eveniment.

„Nu este adevărat că sportul şi cultura sunt domenii complet separate şi aceasta va fi o mare oportunitate de a dovedi acest lucru. Sperăm că iubitorii sportului care participă la această competiţie se vor întoarce în viitor, împreună cu familiile lor, în aceste clădiri frumoase, iconice ale oraşului şi la instituţiile culturale”, a spus Vargha Fruzsina.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.