TURISM 14 august 2019

Satul Bicfalău în patrimoniul UNESCO - încă un vis

de Covasna Media | 2398 vizualizări

„Bicfalău va fi perla turismului din județul nostru”

Autoritățile din comuna Ozun spun că vor relua procedura de a înscrie satul Bicfalău pe lista obiectivelor ce urmează a fi incluse în patrimoniul UNESCO.  

„Ca să fie inclus pe lista de așteptare, ca să fii introdus în patrimoniul UNESCO, trebuie să dezvolți obiectul, localitatea în cazul nostru, în așa fel încât să fie, din punct de vedere, economic, social și chiar și peisagistic apt. A trebuit să facem canalizare. Am făcut. De doi ani de zile funcționează. (...) Rețeaua de apă este acum executată și toate străzile vor fi modernizate prin fonduri europene. Avem 38 de conace, dintre care aproximativ 50% sunt în stare inițială, neschimbate ca arhitectură, tâmplărie, geamuri, deci înseamnă că pe aceste aproape 20 de conace putem să construim acel proiect, acel vis, nu doar al comunei Ozun, ci al întreg județului Covasna. Bicfalău va fi perla turismului din județul nostru, ba chiar din toată depresiunea Brașov”, a declarat marți primarul comunei Ozun, Ráduly István. 

Următorul pas în proiectul de includere a satului în patrimoniul UNESCO (United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization – din engl. Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) va fi făcut anul viitor, când se va termina modernizarea străzilor. 

Deja, la acest deziderat, de a face din Bicfalău un sat demn de UNESCO, se muncește de peste 10 ani, a punctat edilul. 

Potrivit acestuia, încă din urmă cu doi ani Consiliul Local Ozun a votat și aprobat achiziționarea unui conac care datează din secolul XVII, dar procesul a fost întârziat de o problemă între moștenitori. 

Când va fi rezolvată partea juridică de proprietate noi o să îl achiziționăm și o să îl transformăm într-un fel de muzeu”, a mai spus edilul. 

Atestat documentar încă din anul 1332, Bicfalău este recunoscut, în țară dar și peste hotare, pentru conacele construite în secolele XVI, XVII și XVIII, care și-au menținut arhitectura și farmecul vremurilor de altădată. 

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.