Primăria Sfântu Gheorghe vrea să construiască un parc de aventură unic în ţară, pe 12 hectare
Primăria Sfântu Gheorghe vrea să construiască un parc de aventură unic în ţară, pe un teren de peste 12 hectare aflat între municipiu şi staţiunea Şugaş-Băi, în vederea diversificării ofertei turistice a judeţului Covasna.
Potrivit proiectului supus dezbaterii publice, investiţia totală se va cifra la 4,7 milioane de euro şi vizează, printre altele, construirea unei clădiri cu două nivele, care va găzdui magazine de suveniruri, restaurant şi bar cu terasă din sticlă deasupra lacului, un cinema şi o sală de jocuri.
De asemenea, se doreşte construirea unui orăşel în miniatură, Gulliver City, unde vor fi reproduse, prin tehnologia 3D, clădiri şi monumente renumite din întreaga lume, precum şi a unui sistem solar, unde vor exista patru telescoape, o machetă uriaşă cu planetele dispuse în jurul Soarelui şi o navetă spaţială.
În incinta parcului va fi amplasat şi un Alpin Coaster pe o lungime de un kilometru, cu diferite diferenţe de nivel, dar şi un Magic Water Lift, care va avea un ascensor ce va coborî într-un lac către un tunel de sticlă, de unde vor putea fi văzute fauna subacvatică şi „comorile piraţilor”. Un al doilea ascensor va simula coborârea în adâncuri şi pericolele pe care le presupune o astfel de aventură.
Bus Safari va fi un autobuz şcolar care va călători, în mod virtual, în mai multe locuri din lume prin intermediul imaginilor.
Potrivit proiectului, aici va exista şi un parc de aventură şi căţărare, cu trasee suspendate şi tiroliană.
Iniţiatorii estimează că proiectul ar putea fi finalizat în maximum 16 luni şi va atrage un număr considerabil de vizitatori din ţară şi chiar şi din străinătate.
„Terenul este proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe (...) Investiţia vine cu cele mai inovatoare tehnologii în materie de parcuri de distracţii, fiind un concept unic la nivel naţional (...) Va fi locul ideal de distracţie pentru întreaga familie, oferind multiple facilităţi moderne, atrăgând, cu siguranţă, un număr mare de vizitatori, îndeosebi din rândul tinerilor”, se arată în proiect.
Iniţiatorii „Family Adventure Park” estimează că se vor crea 21 de locuri de muncă permanente şi 16 locuri de muncă sezoniere în timpul sezonului estival, iar în primul an de funcţionare va fi vizitat de circa 100.000 de persoane, urmând ca numărul acestora să crească cu 10% anual.
Proiectul se înscrie în Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Sfântu Gheorghe şi are ca scop dezvoltarea turismului şi diversificarea spaţiilor de agrement pentru localnici.
Proiectul de hotărâre a fost pus în dezbatere publică pe pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe, iar cetăţenii pot formula eventuale propuneri, sugestii sau opinii până pe data de 29 iulie.