Încă 38 de obiective vor fi incluse pe site-ul panoramic de promovare turistică
Site-ul panoramic de promovare turistică a judeţelor Covasna şi Harghita, lansat anul trecut, va fi completat luna aceasta cu 38 de monumente istorice, culturale, arhitecturale şi naturale, reprezentative pentru aceste zone.
Realizatoarea acestui site – Daczo Eniko a declarat că la realizarea acestuia s-a folosit una dintre cele mai moderne tehnici fotografice actuale, respectiv panorame sferice de 360 de grade, care permite vizitatorilor să facă o călătorie virtuală în câteva dintre cele mai frumoase şi valoroase biserici, castele, conace, muzee ori rezervaţii naturale din cele două judeţe.
Pagina a fost lansată în toamna anului trecut cu 24 de obiective turistice, printre care Biserica Sfântul Emeric din Ghelinţa, monument UNESCO, strâmtoarea Vârghiş, Muzeul etnografic în aer liber din Cernat, castelul din Lăzarea, Mănăstirea Sfântu Ilie din Topliţa şi „Drumul Crucii” de la Şumuleu-Ciuc.
„Până la sfârşitul acestui an vom include 38 de noi obiective turistice, nu doar monumente istorice şi clădiri, ci şi zone meşteşugăreşti specifice şi monumente ale naturii, cum ar fi spre exemplu Lacul Sfânta Ana (...) O imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte, iar cei care accesează site-ul pot face o călătorie virtuală în această zonă cu peisaje magice”, a declarat Daczo Eniko.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a declarat că site-ul a avut în decurs de un an zeci de mii de accesări atât din ţară, cât şi din străinătate şi şi-a exprimat convingerea că prezentarea „comorilor Ţinutului Secuiesc” va atrage şi mai mulţi turişti în această zonă.
Pagina web www.virtualszeklerland.ro este realizată în trei limbi - română, maghiară şi engleză şi a fost finanţată de Consiliile Judeţene din Covasna şi Harghita.