TURISM 25 aprilie 2018

CJ Covasna: „Ţinutul conacelor“, un brand de succes; peste 100.000 de turişti în 2017

de Agerpres | 1100 vizualizări

Peste 100.000 de turişti din ţară şi străinătate au vizitat anul trecut judeţul Covasna, mulţi dintre ei fiind atraşi de brandul „Ţinutul conacelor“ sub care a fost promovat ca destinaţie turistică, a declarat marţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Grüman Róbert, în cadrul conferinţei de închidere a „Anului turistic 2017“.

Potrivit acestuia, brandul a fost promovat în cadrul unor târguri de turism naţionale şi internaţionale, prin intermediul a circa 200 de jurnalişti specializaţi şi bloggeri din ţară şi străinătate invitaţi să „testeze“ oferta turistică a judeţului Covasna, precum şi prin intermediul reţelelor de socializare şi a unei aplicaţii mobile lansată anul trecut în limbile română, maghiară şi engleză.

Datele statistice relevă că judeţul Covasna a fost vizitat anul trecut de aproape 107.500 de turişti, în creştere cu circa 10% faţă de anul anterior, iar numărul înnoptărilor în unităţile de cazare turistică a fost de 528.000, în creştere cu 1,5% faţă de 2016.

În cadrul conferinţei s-a mai amintit faptul că anul trecut a fost deschis un birou de informare turistică în centrul municipiului Sfântu Gheorghe şi a fost încheiat un parteneriat între Consiliul Judeţean Covasna şi Departamentul din Sfântu Gheorghe al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii 'Babeş-Bolyai' Cluj, în vederea cooperării instituţionale pe axa dezvoltării turismului în judeţ, convenţia prevăzând, printre altele, şi acordarea unor burse studenţilor care îşi aleg subiecte din acest domeniu pentru lucrările de licenţă, parteneriat care a fost prelungit şi pentru acest an.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a precizat că turismul reprezintă un domeniu prioritar iar autorităţile locale fac eforturi susţinute pentru menţinerea unei infrastructuri rutiere corespunzătoare, care să faciliteze dezvoltarea acestei ramuri. Printre altele, el şi-a exprimat speranţa că finalizarea autostrăzii Nădlac-Sibiu şi punerea în funcţiune a aeroportului civil de la Ghimbav-Braşov vor contribui la creşterea afluxului de turişti spre „Ţinutul conacelor“.

În cadrul conferinţei s-a discutat şi despre potenţialul judeţului Covasna de a-şi construi un brand în jurul numeroaselor festivaluri gastronomice organizate aici an de an, printre cele mai populare numărându-se Parada Cârnaţilor şi Festivalul kurtoskolacs (colacului secuiesc) de la Sfântu Gheorghe, precum şi despre rolul organizaţiilor de management al destinaţiilor în dezvoltarea turismului regional.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.