Bază Salvamont, în zona lacului Sfânta Ana şi o nouă tabără pentru copii la Hatod, cu sprijinul CJ
O bază Salvamont şi o nouă tabără pentru copii vor fi înfiinţate, cu sprijinul Consiliului Judeţean Covasna, în zona Baraolt.
Consiliul Judeţean Covasna, întrunit joi în şedinţă ordinară, a aprobat trecerea în administrarea Serviciului Public Salvamont a unui fost canton de pe raza localităţii Bixad, aflat într-o stare avansată de degradare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Convasna, Tamas Sandor, a precizat că acest fost canton, care a aparţinut drumarilor, va fi reabilitat şi va servi zona Balvanyos şi a Lacului Sfânta Ana.
În luna august a.c, Serviciul Salvamont a inaugurat un refugiu montan în Munţii Bodoc, care se află la o altitudine de peste 1000 de metri, iar în luna septembrie - un altul, în Vârful Lăcăuţi, la 1700 de metri.
Ambele au o capacitate de cazare de patru până la opt locuri şi pot fi folosite doar în situaţii de urgenţă de către turiştii care străbat zona, cum ar fi accidente sau condiţii meteorologice nefavorabile.
Tot în cadrul şedinţei de joi, Consiliul Judeţean Covasna a aprobat darea în administrarea Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe a unui alt canton care a aparţinut drumarilor, aflat în localitatea Hatod, unde autorităţile judeţene vor să construiască o tabără pentru copii.
„Este o casă foarte frumoasă spre Baraolt (...), care are un teren de peste 5000 de metri pătraţi, iar anul viitor o vom reabilita ca să deschidem posibilitatea copiilor din judeţ să vină în tabere”, a declarat Tamas Sandor.
Tot anul viitor va fi inaugurat şi Centrul de agrement pentru tineret din localitatea Comandău, a cărui construcţie a început în acest an.
Centrul, care va avea o capacitate de cazare de circa 50 de locuri, va fi construit în locul fostei tabere şcolare din localitate şi va putea fi folosit şi pentru cantonamente sportive, localitatea, aflată la peste 1000 de metri altitudine, oferind condiţii climaterice foarte bune.
Practic, în locul căsuţelor din lemn vechi de aproape patru decenii, demolate anul trecut, vor fi ridicate trei clădiri, unde vor fi amenajate o sală de mese cu 90 de locuri, precum şi spaţii de cazare cu 2-3 paturi, iar în curte va fi amenajat un teren de sport multifuncţional cu gazon. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproape 4,5 milioane de lei şi va fi asigurată din bugetul Consiliului Judeţean.
Tabăra de la Comandău a fost transferată în anul 2009 din proprietatea Ministerului Tineretului şi Sportului în cea a Consiliului Judeţean, iar în anul 2015 a fost dată în administrarea Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe.
În judeţul Covasna mai există trei tabere pentru tineret, dar cele de la Ozunca Băi şi Crasna sunt degradate şi necesită investiţii serioase pentru a putea fi repuse în funcţiune. În Centrul de agrement de la Pădureni, rămas în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, s-au investit în ultimii ani peste 2 milioane de lei şi se numără printre cele mai moderne tabere montane din ţară.