Adoptarea noului Cod Rutier a fost amânată de Guvern
Adoptarea noului Cod Rutier a fost amânată de Guvern, după o discuţie în şedinţa de miercuri.
Ministrul Radu Stroe a anunţat că noul Cod Rutier prevede o amendă maximă de 16.000 de lei pentru administratorii de drumuri care nu îşi îndeplinesc atribuţiile, o amendă maximă pentru şoferi de 9.600 lei şi o perioadă maximă de doi ani în cazul suspendării permisului de conducere.
El a precizat că aceste sancţiuni sunt între prevederile finale incluse în proiectul noului Cod Rutier, care va fi promovat sub forma unei ordonanţe de urgenţă şi adoptat miercuri în şedinţa de Guvern.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat însă ulterior că ar trebui făcută o dezbatere în Parlament în ceea ce priveşte Codul Rutier, dată fiind importanţa şi efectele modificărilor, el arătând că este fundamentată şi adoptarea OUG şi că va exista o discuţie în Guvern asupra celei mai bune variante.
Marţi, Radu Stroe a declarat, la finalul unei şedinţe a liderilor PNL, că s-a optat, ca decizie politică, pentru promovarea noului Cod Rutier prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului.
Noua lege prevede amenzi de 9.600 de lei
Printre prevederile cele mai importante ale acestui Cod Rutier se numără amenda maximă pentru şoferii care greşesc, de 9.600 de lei, şi perioada maximă în care vor avea permisul suspendat, care se ridică la doi ani.
Cei care comit greşeli mai mici, cum ar fi nerespectarea culorii roşii a semaforului, sau neacordarea de prioritate, vor rămâne pietoni pentru o perioadă de 60 de zile.
Cele mai aspre amenzi pentru viteză sunt în Norvegia şi Marea Britanie
Legile privind circulaţia pe drumurile publice variază de la o ţară la alta. Dacă în Europa de Est amenzile sunt în general relativ mici în comparaţie cu ce se întâmplă în Vest, ţările nordice îi penalizează aspru pe cei care încalcă regulile în trafic. Germania e singura ţară care nu impune o limita de viteză pe autostrăzi, în schimb, şoferii nu au voie să rămână fără carburant.
Cele mai aspre amenzi pentru viteza excesivă sunt în Norvegia, unde cei care conduc cu 20 de kilometri pe oră mai repede decât este permis trebuie să plătească o amendă de 480 de euro. Dacă limita este depăşită cu 50 de kilometri, şoferii vitezomani trebuie să scoată din buzunar cel puţin 1.500 de euro. La fel este şi în Franţa. În Austria, amenda este de maximum 2.180 de euro, iar în Marea Britanie, 2.860 de euro. Cele mai indulgente ţări sunt Cipru, Islanda, Irlanda, Malta şi Turcia, unde amenzile pentru viteză sunt sub 100 de euro.
(digi24.ro)