5 decembrie 2025

Anunturi

Diverse

Diverse

Primăria Comunei Ghelința aduce la cunoștință publică

proiectul de hotărâre privind probarea documentației tehnico-economice – faza „Studiu de fezabilitate” pentru ” Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Covasna”,  a indicatorilor tehnico-economici ai investițiilor care sunt prevăzute pentru comuna Ghelința în cadrul proiectului, a valorii investițiilor aferente comunei Ghelința, a cotei de participare a comunei Ghelința la cofinanțarea proiectului, precum și acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei Ghelința în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomuntară AQUACOV, care poate fi consultat la sediul primăriei și pe pagina de web www.gelence.info

 Eventualele propuneri, sugestii, opinii exprimate în scris, conținând numele, prenumele, domiciliul şi nr. de telefon al semnatarului, se vor depune la sediul primăriei, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării prezentei.

Proiectul de hotărâre va fi dezbătută în ședință al consiliului local în procedură de urgență, în teremenul maxim de 30 zile calendaristice de la afișare, conform prevederilor art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 

 
 
 
  • Introdus la: 05.12.2025
  • Expiră la: 10.12.2025
  • Identificator: 3074
  • Vizualizări: 7