11 iunie 2026
Anunturi
Diverse

Anunţ de participare Informaţii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact:
Instituţia Primăria Comunei Estelnic invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile constituite conform legii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, pentru domeniile: cultură, culte.
- Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniul cultură, culte pe anul 2026 este prevăzuta de art. 6 din Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
- Sursa de finanţare a contractului şi valoarea: bugetul local, 170.000 lei, defalcat pe domeniul cultură: 20.000 lei, culte: 150.000 lei.
- Durata proiectelor: anul 2026/ până în data de 31.12.2026.
- Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 13.07.2026, ora 16.00.
- Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: Comuna Estelnic, Nr. 175, Str. Principală, Jud. Covasna.
- Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare, în perioada 14.07.2026-17.07.2026.
- Introdus la: 10.06.2026
- Expiră la: 17.06.2026
- Identificator: 3556
- Vizualizări: 6