Anunturi
Diverse

ANUNŢ DE SELECȚIE
GOSP-COM S.R.L. anunţă declanşarea procedurii de selecţie a candidaţilor pentru funcțiile de Director General și Director Executiv ai Societății, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor.
CONDIȚII SPECIFICE DE PARTICIPARE
Candidaţii pe care dorim sa îi identificăm în procesul de selecție pentru nominalizarea în vederea numirii Directorului General și a Directorului Executiv din cadrul Societății GOSP-COM S.R.L. trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
Pentru postul de Director General:
- au experiență de minim 3 ani în consultanță în management sau în funcții de conducere exercitate la nivelul autorităților publice ori în funcții de administrator, respectiv de director, precum și orice alte funcții de conducere în cadrul întreprinderilor publice ori societăților din sectorul privat
Pentru postul de Director Executiv:
- au experiență de minim 3 ani în consultanță în management sau în funcții de conducere exercitate la nivelul autorităților publice ori în funcții de administrator, respectiv de director, precum și orice alte funcții de conducere în cadrul întreprinderilor publice ori societăților din sectorul privat
CONDIȚII GENERALE DE PARTICIPARE
- au studii universitare absolvite (minim echivalent ISCED 6 – diplomă de licență);
- au experiență profesională de minim 7 ani;
- nu se află în conflict de interese care să îi(le) facă incompatibili(e) cu exercitarea funcției de director al companiei;
- nu au fost destituiți sau revocaţi pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale într-o funcţie din cadrul unor instituţii publice sau al unor întreprinderi cu capital majoritar de stat în ultimii 5 ani sau nu au avut încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani;
- îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 și OUG nr. 109/2011 referitoare la calitatea de director;
- nu au înscrisuri în cazierul fiscal;
- nu au înscrisuri în cazierul judiciar;
- îndeplinesc toate criteriile cerute prin O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu completările și modificările ulterioare.
CRITERII DE SELECȚIE
Aceste criterii sunt competențe și trăsături necesare candidaților pentru a putea îndeplini cu succes rolul care le-a fost atribuit; aceste criterii sunt grupate în următoarele grupe: competențe specifice sectorului de activitate al întreprinderii publice, competențe de importanță strategică / tehnică, competențe de guvernanță corporativă, competențe sociale și personale, experiență pe plan local și internațional, trăsături specifice postului, alinierea cu Scrisoarea de așteptări și alte criterii - rezultatele economico-financiare ale întreprinderilor în care candidatul și-a exercitat mandatul de administrator sau de director, înscrisuri în cazierul fiscal și cazierul judiciar și diveristatea de gen.
MODALITATEA DE EVALUARE
Instrumentele cu care se realizează analiza comparativă, prin raportare la profilul candidatului și modalitatea de evaluare a condițiilor și criteriilor de selecție sunt: analiza documentară a documentelor din dosarul de candidatură, analiza informațiile suplimentare față de cele din dosarul de candidatură solicitate de expertul independent în consultare cu Comitetul de Nominalizare și Remunerare, în scris, pentru a revizui, îmbunătăți și valida acuratețea punctajului, verificarea referințelor oferite de candidați, verificarea activității desfășurate anterior de candidați, observarea comportamentală a candidaților pe parcursul interviului organizat de expertul independent alături de către Comitetul de Nominalizare și Remunerare, prin raportare la Profilul Candidatului și indicatorii ce descriu competențele care sunt criterii de evaluare a candidaților conform documentelor anterior menționate, integrarea rezultatelor analizei declarațiilor de intenție formulate pe baza Scrisorii de Așteptări de către candidați, concluziile probelor specifice unui centru de evaluare parcurse de candidați, în eventualitatea că procesul de selecție va impune susținerea unor astfel de probe.
Modul de derulare şi planificarea etapelor procesului de selecţie, precum şi conţinutul dosarului de candidatură sunt prezentate în detaliu pe paginile web www.gosp-com.ro și www.pluri.ro.
Dosarele de candidatură vor fi, în mod obligatoriu, depuse până la data de 05.01.2026 atât pe suport de hârtie la Sediul Societății GOSP-COM S.R.L., situat în Str. Budai Nagy Antal, nr. 1, cod poștal 525400, Jud. Covasna, Târgu Secuiesc, cât şi în format electronic la adresa 109@pluri.ro, așa cum este prezentat în instrucțiunile de depunere a candidaturii postate pe paginile web menționate anterior.
- Introdus la: 03.12.2025
- Expiră la: 07.12.2025
- Identificator: 3066
- Vizualizări: 9