Anunturi
Diverse
ANUNȚ
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003. privind transparența decizională în administrația publică, republicată, la inițiativa primăriei orașului Baraolt și a primăriilor comunelor Chichiş, Ilieni, Aita Mare, Arcuş, Băţani, Belin, Bixad, Bodoc, Boroşneu Mare, Brateş, Brăduţ, Breţcu, Cătălina, Comandău, Dalnic, Dobârlău, Ghelinţa, Ghidfalău, Hăghig, Lemnia, Malnaş, Mereni, Micfalău, Moacşa, Ojdula, Ozun, Poian, Reci, Sânzieni, Turia, Valea Mare, Valea Crişului, Vâlcele, Vârghiş, Zagon, Zăbala, se aduce la cunoștință publică proiectul administrativ cu caracter normativ: Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Contractului de delegare nr. 4/2009 a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităților membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”ECO SEPSI”, încheiat cu TEGA SA.
Textul complet al proiectului de hotărâre cu caracter normativ poate fi consultat la sediul primăriilor, respectiv pe pagina de web al Asociației ECO SEPSI la adresa www.ecosepsi.ro, începând cu data de 2 decembrie 2024.
Eventualele propuneri, sugestii, opinii exprimate în scris, conținând numele, prenumele, domiciliul şi nr. de telefon al semnatarului, se vor depune la sediul primăriilor sau se vor trimite la adresa de e-mail office@ecosepsi.ro, până la data de 16 decembrie 2024.
- Introdus la: 29.11.2024
- Expiră la: 03.12.2024
- Identificator: 2124
- Vizualizări: 23