Ziua Porților Deschise la Pompieri
Ziua Internaţională a Copilului constituie un prilej de sărbătoare pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna, care cu această ocazie a organizează “Ziua porţilor deschise”, vineri între orele 9 – 12, la sediul Inspectoratului din Sfântu Gheorghe de pe strada Oltului, nr. 31-33.
Vizitatorii vor avea ocazia să vadă, printre altele, tehnica şi echipamentele de intervenţie la inundaţii, autospecialele noi din dotarea Inspectoratului şi alte materiale informative.
În cadrul acestor manifestări, între orele 13 – 15, o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD vor fi prezentate celor interesaţi în Parcul Central din Sfântu Gheorghe.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
Plt. Tolvaj Marian-Marius