ACTUALITATE Acum 3 ore, 29 minute

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni va fi marcată la Târgu Secuiesc sub genericul „Acum ori niciodată!”

de Agerpres | 117 vizualizări

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită pe 15 martie, va fi marcată în municipiul Târgu Secuiesc printr-o serie de manifestări reunite sub genericul „Acum ori niciodată!”, printre invitaţii speciali numărându-se şi ministrul Culturii şi Inovaţiei din Ungaria, Hankó Balázs.

Potrivit programului, postat pe pagina de internet a Primăriei, manifestările vor începe pe 9 martie, ora 12,00, la Muzeul Breslelor din Târgu Secuiesc cu vernisajul expoziţiei „Revoluţie şi romantism”, dedicată memoriei scriitorului Jókai Mór de la naşterea căruia s-au împlinit recent 200 de ani, şi vor continua zilele următoare cu o serie de evenimente cultural-artistice susţinute de elevi şi artişti locali.

Acestea vor culmina pe 15 martie cu un marş în centrul municipiului Târgu Secuiesc, la care vor lua parte husari călare şi grupuri de păstrători ai tradiţiilor, localnici şi oameni veniţi cu căruţele din satele din împrejurimi, precum şi cu o adunare publică în piaţa centrală, unde vor fi prezentate discursurile oficialităţilor şi ale invitaţilor, dar şi mesajul premierului Ungariei, Viktor Orbán, ce va transmis prin intermediul reprezentanţilor Consulatului General din Miercurea Ciuc.

„Cu ocazia celei de-a 177-a aniversări a revoluţiei şi războiului pentru libertate din 1848-49, oraşul Târgu Secuiesc se pregăteşte pentru o ceremonie de comemorare impresionantă şi demnă, care nu doar că aduce un omagiu celor mai mari eroi maghiari, dar şi oferă un exemplu pentru generaţiile următoare. Invitatul de onoare al evenimentului central din 2025 va fi Hankó Balázs, ministrul responsabil pentru cultură şi inovare al Ungariei. Este o datorie de a arăta tradiţiile vii ale maghiarilor legate de evenimentele definitorii din istoria lor. Din acest motiv, administraţia locală din Târgu Secuiesc, împreună cu instituţiile partenere, se pregătesc pentru o săptămână întreagă de evenimente”, se arată pe pagina de internet a Primăriei.

Ministrul Culturii şi Inovaţiei din Ungaria, Hankó Balázs, a mai vizitat judeţul Covasna la începutul acestui an, când a avut o întrevedere cu reprezentanţii administraţiei locale, precum şi cu reprezentanţii mai multor instituţii de cultură şi învăţământ, cu care a discutat, printre altele, despre noi proiecte şi modalităţi de cooperare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a declarat la acea vreme, pentru AGERPRES, că Hankó Balázs „a venit ca acasă în judeţul Covasna, pentru că familia lui se trage din această regiune şi are verişori la Târgu Secuiesc”.

Tot pe 15 martie, în curtea Şcolii Gimnaziale „Molnár Józsiás” din Târgu Secuiesc va avea loc dezvelirea unei plachete în memoria fostului ministru de stat pentru politica naţională a Ungariei, Potápi Árpád János, care a murit anul trecut. Manifestările se vor încheia cu un spectacol omagial la Centrul Cultural Vigadó.

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, care coincide cu izbucnirea Revoluţiei paşoptiste în Ungaria, va fi marcată şi în alte localităţi din judeţul Covasna, printre care Sfântu Gheorghe, Baraolt şi staţiunea Covasna.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.