Ziua internațională pentru nonviolența în școală – activități de prevenire desfășurate de polițiștii covăsneni
În contextul marcării Zilei de 30 ianuarie, Ziua internațională pentru nonviolența în școală, în perioada 26–30 ianuarie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, prin Biroul Siguranță Școlară și Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul polițiștilor din structurile de ordine publică, desfășoară activități de conștientizare și prevenire a violenței în mediul școlar.
Activitățile sunt realizate în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Covasna și unitățile de învățământ și se desfășoară în mai multe unități școlare din județ, cu accent pe conștientizarea efectelor negative ale violenței în mediul școlar, promovarea unui climat educațional sigur și dezvoltarea unor relații bazate pe respect, toleranță și dialog.
Pe parcursul activităților, polițiștii discută cu elevii despre formele violenței (fizică, verbală, psihologică, online), consecințele acestora, precum și despre importanța implicării active a fiecărui elev în prevenirea conflictelor. De asemenea, sunt prezentate modalități practice de gestionare a situațiilor tensionate și de solicitare a sprijinului din partea adulților – cadre didactice, consilieri școlari sau părinți.
Totodată, elevii sunt încurajați să adopte un comportament responsabil, să manifeste empatie față de cei din jur și să înțeleagă rolul pe care îl au în menținerea unui mediu școlar sigur și prietenos. Activitățile sunt adaptate vârstei participanților și includ discuții interactive, exemple concrete și materiale preventive.
Prin aceste demersuri, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna își reafirmă angajamentul de a contribui la prevenirea violenței în mediul școlar și la consolidarea parteneriatului cu instituțiile de învățământ, în beneficiul siguranței copiilor și tinerilor.
Reamintim faptul că, la nivelul Poliției Române, în parteneriat cu Fundația Neuroatipic, au fost elaborate Ghidurile Antibullying, dedicate combaterii fenomenului de bullying și adresate principalilor factori din comunitatea școlară, respectiv profesorilor, părinților și elevilor.
Aceste ghiduri sunt disponibile pe site-ul www.sigurantascolara.ro și sunt adaptate nevoilor specifice fiecărei categorii, oferind informații și strategii concrete pentru prevenirea și combaterea bullyingului.
La activitățile desfășurate luni și marți au participat 1.033 de elevi și cadre didactice din 12 școli din Sfântu Gheorghe, Tg secuiesc, Sânzieni și Valea Seacă.
Astfel de activități vor continua pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii urmărind creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ.
(Sursa: IPJ Covasna)