Ziua Copilului alături de pompieri
Miercuri, 1 iunie 2016, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna va organiza la sediul celor trei subunităţi de intervenţie, Detaşamentul de Pompieri Sf. Gheorghe (situat în mun. Sf. Gheorghe, str. Oltului, nr. 31-33), Secţia de Pompieri Tg. Secuiesc (situată în mun. Tg. Secuiesc, str. Ady Endre, nr. 13) şi Pichetul de Pompieri Înt. Buzăului (situat în oraşul Înt. Buzăului, str. Serei, nr. 2) Ziua Porţilor Deschise cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului.
În cadrul acestor activităţi vor fi prezentate autospecialele din dotare, misiunile specifice desfăşurate de către pompieri şi modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă.
Copiii, şi nu numai, sunt aşteptaţi la sediul celor trei subunităţi în următoarele intervale orare:
- 10.00 – 14.00 – Detaşamentul de Pompieri Sf. Gheorghe
- 09.00 – 13.00 – Secţia de Pompieri Tg. Secuiesc , Pichetul de Pompieri Înt. Buzăului