ACTUALITATE 26 noiembrie 2024

Zi liberă pentru elevii covăsneni

de Ana Chiricescu | 744 vizualizări

Preșcolarii și elevii din județul Covasna vor avea câte o zi liberă săptămâna aceasta întrucât cadrele didactice participă la zilele metodice organizate la nivel județean. De marți până vineri, fiecare zonă din județ are o zi dedicată, iar părinții ar trebui să se pregătească din timp pentru modificările din program.

Întâlnirile sunt organizate pe zone la nivel județean. Fiecare zonă are o zi dedicată, iar în județul Covasna zilele metodice sunt planificate astfel:

  • Marți, 26 noiembrie zona Sfântu Gheorghe;

  • Miercuri, 27 noiembrie zona Târgu Secuiesc și Covasna;

  • Joi 28, noiembrie zona Întorsura Buzăului;

  • Vineri 29, noiembrie zona Baraolt.

Ce sunt zilele metodice

Zilele metodice fac parte din pregătirea profesorilor și ar trebui să se reflecte în calitatea educației, însă este esențial ca acest proces să fie bine gestionat pentru a sprijini și elevii, și părinții, ne-au spus reprezentanții IȘJ Covasna. 

„Fiecare disciplină are o tematică stabilită de comun acord cu inspectorul de specialitate. Profesorii de specialitate de română, matematică, limba maghiară, discipline tehnice, fizică, chimie, biologie, geografie, deci pentru fiecare materie studiată,  participă în locații diferite unde vor dezbate acea temă. La grădiniță și la învățământul primar sunt mai multe locații, pentru că ei sunt mai mulți. Acolo se vor organiza mini ateliere, pentru că ar fi prea mult să vină 120 de educatoare într-o singură locație, nu ar fi eficient atunci”, a explicat inspectorul școlar general, Kiss Imre. 

Cum sunt afectați elevii?

În zilele metodice, cu unele excepții, în școli nu se desfășoară ore, ceea ce îi obligă pe părinți să găsească cu cine să-și lase copii.

Un exemplu în acest sens este cel al Liceului de Arte „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe care organizează o tabără de cor pentru elevi, astfel profesorii de teoria muzicii și cor se vor asigura că orele de specialitate nu vor fi „pierdute”.

Astfel de zile metodice se organizează și la nivel național, însă nu există o reglementare specifică, iar deciziile sunt luate la nivel județean. Astfel, cercurile metodice au loc în fiecare județ, dar nu în același timp.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.