ACTUALITATE Acum 54 minute

Zbor direct de la Brașov la Valencia, din noiembrie

de Daniela Luca | 112 vizualizări

Locuitorii din centrul țării vor avea, din această toamnă, o nouă opțiune de călătorie spre Spania. Wizz Air a lansat astăzi, 8 iulie, ruta directă dintre Aeroportul Internațional Brașov și Valencia, cu trei zboruri pe săptămână.

Compania aeriană Wizz Air a anunțat lansarea unei noi curse regulate între Aeroportul Internațional Brașov și orașul Valencia, al treilea cel mai mare oraș din Spania. Primele zboruri vor avea loc începând cu 3 noiembrie, iar ruta va fi operată de trei ori pe săptămână, în zilele de marți, joi și sâmbătă.

 „Valencia, abia așteptăm să te descoperim și să-ți prezentăm frumusețea Transilvaniei!”, au scris într-o postare reprezentanții aeroportului.

Biletele pentru noua destinație sunt deja disponibile pe site-ul companiei aeriene Wizz Air. Un bilet dus-întors pe noua rută, cu plecare din Brașov în 3 noiembrie și întoarcere în 7 noiembrie, costă aproximativ 160 de lei, potrivit tarifelor afișate pe site. Prețurile pot varia în funcție de perioada aleasă și de disponibilitatea locurilor.

Reprezentanții aeroportului au transmis recent că au încheiat „cea mai bună săptămână din scurta noastră istorie”, cu 15.477 de pasageri transportați, 22 de zboruri charter și 60 de zboruri regulate, iar în prezent sunt disponibile 14 destinații pentru pasagerii din Brașov și din centrul României.

Totodată, luna iunie 2026 a devenit cea mai bună din istoria aeroportului, cu un record de peste 59.000 de pasageri transportați. Potrivit reprezentanților aeroportului, traficul a crescut cu 83% față de aceeași lună a anului trecut, la trei ani de la inaugurarea celui mai tânăr aeroport din România.

Teme articol: Aeroportul Brașov
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.