Vremea va fi în general instabilă. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi
MIERCURI. Vremea va fi în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, ziua local în Moldova, în zonele montane şi submontane şi izolat în restul ţării, iar seara şi noaptea cu precădere în Oltenia şi Banat, informează ANM. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate, cu viteze mai mari în sudul Banatului. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi vor fi posibile căderi de grindină.
Temperaturile maxime, mai ridicate decât cele din ziua precedentă, vor fi cuprinse între 18 şi 25 de grade, iar cele minime se vor încadra între 4 şi 14 grade.
JOI. Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, după orele amiezii şi se va manifesta prin înnorări, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină, la început în regiunile din jumătatea de vest, iar seara şi noaptea şi în restul ţării. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp.
Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în nordul ţării; minimele termice vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade.