Vremea va fi în general frumoasă. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri
MARŢI. Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, însă, doar pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, în Oltenia, Transilvania, nordul Munteniei, iar în a doua parte a nopţii posibil şi în nordul Crişanei şi în Maramureş. Valorile termice vor fi, în multe zone, uşor mai scăzute decât mediile climatologice specifice acestei perioade. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 8 grade în depresiuni şi 21 de grade pe litoral.
MIERCURI. Valorile termice vor fi în creştere, în majoritatea regiunilor, dar cu precădere în cele sudice şi de sud-est, unde local vremea va deveni călduroasă. Instabilitatea atmosferică, ce se va manifesta prin înnorări, temporar accentuate, averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, va cuprinde treptat, mai ales din a doua parte a zilei, vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi zonele montane. În restul teritoriului, astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse, noaptea. Se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate şi izolat va cădea grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, unde vor crea din nou disconfort. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 şi 21 de grade.