ACTUALITATE 23 iunie 2016

Vremea se va menţine caniculară. Prognoza meteo pentru vineri şi sâmbătă

de Covasna Media | 714 vizualizări

VINERI. În Banat, Crişana, Maramureş, sudul Olteniei şi al Munteniei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea se va menţine caniculară. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură - umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi, mai ales după-amiaza şi seara, local la deal şi la munte, şi pe spaţii mai mici în restul teritoriului, vor fi averse, izolat torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină.

Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade în nordul Moldovei şi în jurul a 35 de grade în zonele de câmpie din vest şi sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral şi în Dealurile de Vest.

SÂMBĂTĂ. Vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară în regiunile vestice şi sudice, unde disconfortul termic va mai fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara când, pe arii restrânse, mai ales în zonele montane, precum şi în centrul şi în vestul teritoriului se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sudice, dar de scurtă durată şi în rest, în timpul ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 27 de grade pe litoral şi în jurul a 35 de grade, izolat în Câmpia de Vest şi Câmpia Română, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 şi 24 de grade.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.