Vremea devine instabilă. Prognoza meteo pentru luni şi marţi
LUNI. Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, in cea mai mare parte a țării. În regiunile vestice, nordice și centrale, precum și în zonele montane și submontane din restul teritoriului, temperaturile vor scădea spre valori normale la această dată și vor fi înnorări temporar accentuate, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și căderi de grindină.
Cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 50...60 l/mp. În restul zonelor, vremea se va menţine călduroasă, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură - umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului de 80 de unităţi. Vor fi şi aici fenomene specifice instabilităţii atmosferice, dar acestea vor apărea, pe arii mai restrânse, mai ales spre seara şi noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade în Maramureş şi dealurile Crișanei şi 35 de grade, izolat în Muntenia, iar cele minime se vor situa între 14 şi 24 de grade.
MARȚI. Vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi pe arii extinse vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi cu aspect de vijelie şi izolat va cădea grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel se vor cumula, la nivel local 15...20 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zona de munte, 50 l/mp. Excepţie vor face regiunile vestice şi sud-vestice, unde astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse în cursul zilei, apoi cerul va deveni variabil. Valorile termice diurne vor fi în scădere în toate regiunile; în cele vestice, nordice şi centrale vor ajunge să caracterizeze o vreme răcoroasă pentru acestă dată, iar în rest se vor încadra în limitele normale ale perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade în Maramureş şi 31 de grade, izolat în Muntenia şi Dobrogea, iar cele minime, se vor situa, în general, între 12 şi 20 de grade.