Visul Design Bank, cu un pas mai aproape de realitate
Lucrările la fosta bancă ar putea începe luna viitoare
Lucrările la Design Bank, investiție care vizează crearea unui centru de design, inovare și start-up în fosta clădire a Băncii Naționale a României din municipiul Sfântu Gheorghe, s-ar putea demara într-o lună de zile, susțin reprezentanții primăriei. Aceștia au anunțat că săptămâna aceasta a fost semnat contractul de execuție.
Inițiativa asociației IT Plus și a Primăriei Sfântu Gheorghe de a transforma fostul sediu al Băncii Naționale a României (BNR) din inima reședinței de județ într-un centru de inovație pentru tinerii din IT și domeniile creative avansează, după ce anul trecut la licitația pentru execuția lucrărilor nimeni nu și-a asumat această sarcină.
„Pentru Design Bank avem câștigător la licitație. Nu știu acum în cât timp putem să dăm și autorizația de construire și ordin de începere, dar în orice caz cred că în termen de o lună se vor apuca de lucrare. Nu s-a prezentat nimeni la licitație și după aceea a trebuit să recalculăm devizul și după noul deviz avem câștigător. Am semnat contractul cu o firmă locală. Cred că astăzi s-a semnat contractul de execuție”, ne-a spus viceprimarul Tóth Birtan Csaba.
Clădirea fostei Bănci Naționale a României din Sfântu Gheorghe a trecut în proprietatea Primăriei la sfârșitul anului 2013, printr-o hotărâre de Guvern.
Viitorul centru de design, inovare și start-up în care municipalitatea va investi aproximativ 7 milioane de lei, va avea, conform proiectului, spații de lucru, o sală de conferinţe multifuncţională, o cafenea, dar și spaţii de relaxare.
Proiectul Design Bank a fost conceput cu scopul de a sprijini dezvoltarea domeniului IT în regiune, de a atrage noi investitori și de a stimula creativitatea și dezvoltarea tinerilor din Sfântu Gheorghe.