ACTUALITATE 4 aprilie 2017

VIDEO: Peste o sută de evenimente în programul „Săptămânii culturale” de la Zilele Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 1513 vizualizări

„Săptămâna culturală”, organizată în cadrul celei de-a 26-a ediţii a Zilelor municipiului Sfântu Gheorghe, cuprinde peste o sută de evenimente, multe dintre acestea destinate tinerilor.

Coordonatoarea Zilelor Sfântu Gheorghe, Knop Ildikó, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că organizatorii şi-au propus să realizeze programe adecvate tuturor categoriilor de vârstă, însă au plusat la capitolul tineret, dorind să atragă un număr cât mai mare de participanţi din rândul acestora.

QueenClassics by Vlad Maistorovici„Săptămâna culturală” va debuta pe data de 22 aprilie a.c. cu concertul QueenClassics by Vlad Maistorovici, în colaborare cu Orchestra Simfonică Bucureşti, urmat de premiera naţională a filmului maghiar „Kojot”, regizat de Kostyál Márk.

Knop Ildikó a menţionat că în elaborarea programelor teatrale s-a pus un accent special pe trupele independente şi pe spectacole care abordează teme de interes pentru tânăra generaţie.

„Am avut în vedere două criterii importante şi anume, să acordăm mai multă atenţie publicului tânăr din generaţia Y, abordând tematici care îi interesează pe tineri şi pe părinţii lor, şi, doi, să punem accent pe teatrul independent, pe această mişcare tot mai puternică în România şi am invitat mai multe trupe care abordează în spectacole aspecte ale vieţii familiale, problemele tinerilor etc., spectacole care necesită introspecţie şi care sperăm să placă”, a spus Knop Ildikó.

Printre acestea se numără spectacolul „Dogs and Drugs” al Teatrului „Kosztolányi Dezső” din Subotica (23 aprilie), „Aglaja”, al Asociaţiei Reactor din Bucureşti (24 aprilie), musicalul „Hair” al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara (25 aprilie) şi „În viitorul apropiat”, spectacolul atelierului #Reactor de creaţie şi experiment din Cluj-Napoca (27 aprilie).

Programele muzicale includ numeroase concerte şi recitaluri susţinute de artişti din ţară şi din Ungaria, seri de blues, jazz, chansonette şi romanţe.

Knop Ildikó a mai spus că pe scena „Comunităţii”, care va fi amplasată în faţa magazinului universal „Şugaş”, vor evolua artişti locali, iar în fiecare seară vor putea fi ascultate genuri muzicale de nişă.

Printre invitaţii programelor literare din acest an se numără criticul Adrian Lăcătuş, poeţii Simona Popescu şi Orbán János Dénes, precum şi scriitorul Cristian Teodorescu.

Programele pentru copii, coordonate de Péter Orsolya, includ numeroase spectacole de teatru de păpuşi susţinute de prestigioase trupe din ţară şi străinătate, printre care Teatrul de Păpuşi Puck din Cluj-Napoca, Teatrul Écsi Gyöngyi din Slovacia, Compania Lilliput a Teatrului Szigligeti din Oradea, Teatrul de Păpuşi Arlechino din Braşov şi Teatrul de Păpuşi Vojtina din Debrecen, Ungaria.

Péter Orsolya a menţionat că printre noutăţile acestui an se numără spectacole pentru copii cu vârste cuprinse între zero şi trei ani.

Potrivit organizatorilor Zilelor Sfântu Gheorghe, biletele pentru evenimentele reunite sub genericul „Săptămâna culturală” pot fi deja achiziţionate atât de pe site-ul evenimentului, cât şi de la Biroul de evenimente culturale al municipiului Sfântu Gheorghe.

Anul acesta, în premieră, vor fi acordate şi bilete cu preţ redus cu 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari, în limita a 20% din capacitatea sălilor în care au loc evenimentele şi nu se pot face rezervări prealabile. Cel mai scump bilet întreg va fi de 40 de lei, iar cel mai ieftin 5 lei.

Zilele Sfântu Gheorghe vor avea loc în perioada 22-30 aprilie, iar printre invitaţii speciali se vor număra renumita trupa Carla's Dreams din Republica Moldova, care va urca pe scena principală sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 22 şi legendara trupă hard rock britanică Nazareth, care va concerta duminică, 30 aprilie, de la ora 19. Ambele concerte vor avea loc în aer liber, iar accesul publicului va fi gratuit.

Zilele Sfântu Gheorghe se vor încheia cu un joc de artificii prezentat de o echipă pirotehnică din Braşov, care a câştigat anul trecut premiul publicului şi marele premiu al juriului la Pyronale Berlin, cea mai renumită competiţie de artă pirotehnică din Europa.

https://youtu.be/8impcxq0yP0

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.