ACTUALITATE 4 octombrie 2023

Una dintre cele mai periculoase intersecții din Sfântu Gheorghe va fi semaforizată

de Daniela Luca | 1280 vizualizări

Primăria orașului Sfântu Gheorghe va instala curând un semafor la intersecția dintre străzile Spitalului, Stadionului, Berzei și Salcâmilor. Măsura are ca scop îmbunătățirea siguranței circulației în acea zonă. Tot cu același scop, în cea mai recentă ședință a Consiliului Local, municipalitatea a aprobat și cumpărarea unui imobil de pe strada Spitalului nr. 15. Amplasamentul a fost predat și se așteaptă ca, săptămâna viitoare, să fie emis ordinul de începere a lucrărilor.

În ultimii ani, în această intersecție au avut loc numeroase accidente rutiere, în special din cauza faptului că șoferii nu acordă prioritate corespunzător. După ce imobilul de la intersecția străzilor Spitalului și Stadionului va fi demolat, ar trebui să se îmbunătățească vizibilitatea în acea zonă, spun autoritățile locale, care au în plan să instaleze acolo și un semafor.

„Având în vedere intenția municipalității de modernizare și extindere a infrastructurii rutiere, de dezvoltare a rețelei de drumuri de interes local și îmbunătățire a siguranței circulației prin construirea de sensuri giratorii este oportună achiziționarea imobilului situat pe strada Spitalului nr. 15”, se arată în proiectul aprobat săptămâna trecută de Consiliul Local. Proprietatea a fost evaluată la 62.050 euro.

„Prin achiziționarea imobilului de la colțul Spitalului cu Stadionului, pe o perioadă mai îndelungată, se poate face circulația în această intersecție mai sigură. Este vorba de un teren de 418 metri pătrați, respectiv o casă de aproape 50 de metri pătrați și a fost evaluat imobilul la 62.050 de euro”, a declarat, în cadrul ședinței, viceprimarul Tóth-Birtan Csaba.

Edilul ne-a spus că proiectul face parte dintr-un pachet amplu de mobilitate, care vizează semaforizarea a 12 intersecții din oraș. Scopul principal al acestui demers este să prioritizeze autobuzele în trafic.

„Noi avem un proiect în pachetul de mobilitate, care prevede semaforizarea mai multor străzi. Din acest proiect fac parte 12 intersecții care vor fi semaforizate. Principalul obiectiv este să prioritizăm autobuzele. O să fie semafoare care prin sistemul informatic vor prioritiza autobuzele care ajung în intersecție. Noi trebuie să realizăm acest proiect care are finanțare prin Programul Operațional Regional de la UE. (...) În primă fază, putem să asigurăm prin acest teren (n.red. de pe strada Spitalului nr. 15), o bandă de întoarcere la dreapta dinspre strada Stadionului, înspre strada Spitalului. Acest lucru va aduce deja o înlesnire, o fluidizare a traficului. Dacă se va ajunge la concluzia că trebuie să fie intersecție cu sens giratoriu, atunci se va face sens giratoriu, după ce se face un nou studiu de trafic”, ne-a explicat viceprimarul.

Tóth-Birtan Csaba ne-a spus că amplasamentul a fost predat, iar săptămâna viitoare va fi emis ordinul de începere a lucrărilor.

Reacții din partea comunității

Vestea privind semaforizarea acestei intersecții a stârnit diverse reacții în rândul locuitorilor, care și-au dat cu părerea pe internet. Principalele îngrijorări se referă la timpii de așteptare în cozile care se vor forma la semafor, dar și la impactul asupra circulației mașinilor de ambulanță. Unii rezidenți au exprimat preocuparea că, în cazul în care se formează cozi de mașini pe strada Spitalului, spațiul insuficient ar putea face dificilă deschiderea drumului pentru ambulanțe în situații de urgență.

În esență, măsura semaforizării, pe lângă îmbunătățirea siguranței circulației în acea zonă, are ca scop și descurajarea utilizării mașinilor personale. Prin introducerea acestei măsuri, autoritățile spun că încearcă să promoveze alternativele de transport, cum ar fi bicicletele și autobuzele, dar și să schimbe mentalitatea comunității în favoarea unei mobilități mai sustenabile și mai prietenoase cu mediul înconjurător.

În ciuda reticenței locuitorilor față de transportul public, viceprimarul spune că speră ca introducerea autobuzelor electrice și îmbunătățirea serviciilor să convingă gradual locuitorii de beneficiile acestui tip de transport.

„Se poate discuta din multe puncte de vedere, dar proiectele aprobate trebuie duse la bun sfârșit. Nu putem, pe baza unor păreri care apar în spațiul public, să renunțăm la ele. Majoritatea oamenilor au un autoturism și venim în contradicție cu ei, pentru că cei din conducerea orașului vor să prioritizeze transportul cu bicicleta și cu autobuzul și numai după aceea vin mașinile. (...) E nevoie de o schimbare de paradigmă și știm că asta nu se va produce rapid. Încă nu văd oamenii avantajele transportului public, dar sperăm că o să vină aceste autobuze electrice și o să fie curse mult mai comode, mai multe și vor satisface nevoi mai mari și atunci treptat, se va trece și la acest mod de gândire”, ne-a mai spus Tóth-Birtan Csaba.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Cornel Gabor, 5 octombrie 2023
Cel mai bine am circulat în Sfîntu Gheorghe, când a fost pana de curent . Dovada că semafoarele existente deja mai mult încurcă . Sunt curios ce va fi .
Adi Alex, 4 octombrie 2023
Bani sifonați! Erau suficiente două limitatoare de viteză puse pe drumul cu prioritate, pentru a micșora viteza celor care vin dinspre centru (pe str. Spitalului) și pentru cei care vin dinspre citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.