Situaţie dramatică! Autorităţile au emis cod roşu de inundaţii
Mii de oameni izolaţi şi case luate de ape, în mai multe judeţe
Peste 1.400 de persoane din satele buzoiene Terca şi Ploştina sunt izolate după ce drumul care leagă cele două localităţi de comuna Lopătari a fost distrus în urma unei viituri produse pe râul Slănic.
Potrivit primarului comunei Lopătari, Vasile Lefter, viitura s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, ca urmare a ploilor abundente, dar şi a topirii zăpezii.
Apele au rupt drumul care leagă localităţile Terca şi Ploştina de centrul comunei Lopătari, astfel că în prezent peste 1.400 de persoane sunt izolate, fără ca ambulanţa sau pompierii să poată ajunge la ei în caz de nevoie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Sorin Gheorghe, de miercuri şi până joi dimineaţă la ora 3.00, în Buzău s-au înregistrat 22 de litri pe metrul pătrat de precipitaţii, la Râmnicu Sărat 25 de litri pe metrul pătrat, iar la Bisoca 30,8 litri pe metrul pătrat.
La Staţia Hidrometrică de la Cernăteşti, pe pârâul Slănic s-a depăşit cota de atenţie cu 20 de centimetri, iar la staţia hidrometrică de la Varlaam-Bâsca Mică s-a depăşit cota de atenţie cu 11 centimetri.
Si judetul Gorj este afectat de inundaţii!
Mai multe case şi gospodării din localităţile Romaneşti, Drăguţeşti şi Fărcăşeşti din judeţul Gorj au fost inundate. De asemenea, pompierii gorjeni au intervenit în municipiul Târgu Jiu, în zona lacului Panduraşul din apropierea Coloanei Infinite, unde apa lacului s-a revărsat, inundând strada din apropiere şi parterul unei locuinţe.
Pompierii au intervenit cu motopompe şi la blocurile ANL de la marginea municipiului, aflate în construcţie, la parterul cărora apa ajunge la un metru adâncime.
Parterul a patru blocuri ANL din municipiul Târgu Jiu a fost inundat, în urma ploilor abundente, reprezentantul constructorilor spunând că acest lucru a fost posibil întrucât Primăria nu a finalizat lucrările de canalizare în zonă, în timp ce autorităţile spuneau că imobilele nu au recepţia făcută.
Paisprezece case au fost inundate, iar una afectată de alunecări de teren în judeţul Bistriţa
Paisprezece case din satul Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost inundate joi dimineaţă, iar una a fost afectată de o alunecare de teren, în urma ploilor abundente, însă nicio persoană nu a fost rănită.
Primarul comunei Parva, Ioan Strugari, a declarat, joi, că în zonă au căzut peste 35 de litri pe metru pătrat, motiv pentru care s-a produs o viitură pe Valea Gătejelor din centrul satului.
"S-au format nişte torenţi şi au inundat 14 case din centrul satului de pe Valea Gătejelor cum se spune la noi. Apa a intrat în subsolurile caselor, a inundat mai multe gospodării, dar nimeni nu a păţit nimic. Nu sunt nici victime umane, nici printre animale. Doar sunt subsolurile inundate", a declarat primarul, potrivit Mediafax.
El a spus că o altă casă a fost afectată de o alunecare de teren, însă nu se afla nimeni în interior, întrucât proprietarii sunt plecaţi în Spania.
"O casă are doi pereţi distruşi. A pornit o bucată de deal la vale exact sub ea. Din fericire, nu era nimeni în această casă, proprietarii fiind plecaţi în Spania", a declarat primarul comunei Parva.
Echipe de pompieri de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Parva, ajutaţi de localnici, au început să scoată apa din gospodării. Totodată, primarul a cerut ajutorul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa care a trimis echipaje la faţa locului.