ACTUALITATE 1 octombrie 2009

UDMR vede posibile negocieri numai după alegeri

de Covasna Media | 651 vizualizări
În opinia preşedintelui Uniunii, Marko Bela, actuala Coaliţie de Guvernare nu mai are zile multe

Prezent ieri la Băţanii Mici cu ocazia dezvelirii statuii scriitorului Benedek Elek, preşedintele UDMR, Marko Bela, a răspuns şi unor întrebări politice legate de starea actuală de pe scena politică. Marko Bela a spus în acest context că nu ştie dacă actuala Coaliţie se va păstra sau nu, iar Uniunea ar

În opinia preşedintelui Uniunii, Marko Bela, actuala Coaliţie de Guvernare nu mai are zile multe

Prezent ieri la Băţanii Mici cu ocazia dezvelirii statuii scriitorului Benedek Elek, preşedintele UDMR, Marko Bela, a răspuns şi unor întrebări politice legate de starea actuală de pe scena politică. Marko Bela a spus în acest context că nu ştie dacă actuala Coaliţie se va păstra sau nu, iar Uniunea ar putea negocia o eventuală participare la guvernare, dacă sunt întrunite condiţiile potrivite, dar numai după prezidenţiale.

„Nu ştiu dacă se va păstra actuala Coaliţie, nu prea cred, aşa cum s-au întâmplat lucrurile zilele trecute, oricum, şi dacă se păstrează şi dacă nu, e clar că până în decembrie, în prezidenţiale, vom avea un fel de provizorat privind guvernarea ţării şi după prezidenţiale va trebui să avem un nou Guvern (...) Avem propriul candidat, prioritatea este campania pentru prezidenţiale şi de aceea am şi spus că nu suntem dispuşi ca înainte de prezidenţiale să intrăm în vreun Guvern. După alegeri dorim un alt Guvern şi dacă condiţiile potrivite vor fi întrunite atunci şi UDMR va negocia o eventuală participare, dar după alegeri”, a declarat preşedintele UDMR.

Întrebat care ar fi partidul cu care sar alătura în această eventualitate, Marko nu a dat un răspuns clar dar a spus că se face o anumită diferenţiere între partide şi în principiu sunt deschişi către PD-L, PSD şi PNL. „Nu toate formulele sunt de dorit în acest moment, actuala formulă de exemplu oricât de deschişi suntem către amândouă partide nu e viabilă”, a mai spus liderul unional.

În opinia preşedintelui UDMR, ceea ce se întâmplă în prezent pe scena politică era de aşteptat, iar problema Ministerului de Interne e de fapt un pretext pentru toată lumea, pentru că era vizibilă nefuncţionarea Coaliţiei încă de la început. Potrivit lui Marko, de fapt a fost vorba despre două partide care sau aliat la guvernare „pentru a-şi impune propriile interese”, lucru care sa simţit mai mereu.

„Nici n-a funcţionat bine Coaliţia, nici Guvernul nu a fost performant după părerea mea, e altceva că într-o astfel de perioadă când totuşi suntem practic în campanie pentru

prezidenţiale toată lumea ar fi trebuit să aibă o reţinere şi să încerce să păstreze Guvernul şi Coaliţia, să administreze treburile ţării şi nu să ne trezim cu un scandal în legătură cu care nici nu ştim care va fi finalul”, a mai spus Marko Bela.

Ana Sidon

Teme articol: UDMR Markó Béla guvernare
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.