ACTUALITATE 16 ianuarie 2009

UDMR a lăsat loc cărţilor

de Covasna Media | 606 vizualizări
În fostul sediu al organizaţiei se doreşte amenajarea unei săli de limbă străină

Organizaţia judeţeană a UDMR a părăsit fostul sediu aflat în incinta Bibliotecii Judeţene „Bod Peter“ şi urmează să îl redea oficial conducerii instituţiei de cultură, care doreşte să amenajeze aici o secţie de limbi străine. Problema mutării sediului Uniunii s-a pus de mai multă vreme, atât din considerentul că spaţiul era prea mic pentru organizaţie, dar şi având în vedere că Biblioteca avea nevoie de încăperile respective pentru a aranja acolo cărţi. În ultimul an ...

În fostul sediu al organizaţiei se doreşte amenajarea unei săli de limbă străină

Organizaţia judeţeană a UDMR a părăsit fostul sediu aflat în incinta Bibliotecii Judeţene „Bod Peter“ şi urmează să îl redea oficial conducerii instituţiei de cultură, care doreşte să amenajeze aici o secţie de limbi străine. Problema mutării sediului Uniunii s-a pus de mai multă vreme, atât din considerentul că spaţiul era prea mic pentru organizaţie, dar şi având în vedere că Biblioteca avea nevoie de încăperile respective pentru a aranja acolo cărţi. În ultimul an la Biblioteca Judeţeană au ajuns donaţii de carte consistente, atât de la o familie din Elveţia cât şi de o bibliotecă sindicală din Ungaria, fiind vorba de zeci de mii de volume care aşteaptă în cutii să iasă la lumină. Directorul Bibliotecii, Szonda Szobolcs, a afirmat că dorinţa lor este ca în fostul sediu al UDMR să amenajeze cel mai probabil o secţie de limbi străine, în plus ar avea nevoie şi de o secţie multimedia, dar îşi vor planifica reorganizarea şi în funcţie de posibilităţile financiare şi de fondurile care se vor aloca în acest an Bibliotecii. Donaţia de carte din Elveţia constă în aproximativ 35.000 de volume din care se va face o selecţie, aici regăsindu-se multe cărţi în limba germană, franceză sau italiană, majoritatea în stare bună.

Pensionarii la curs

În altă ordine de idei, conducerea Bibliotecii intenţionează să reia cursurile de iniţiere pe calculator pentru pensionari, cel mai probabil începând din această vară. Până acum, timp de trei ani, cu excepţia anului trecut, la acest curs se formau în jur de 100-150 de pensionari, dintre care unii au devenit chiar experţi în arta messengerului şi a mail-ului electronic. În majoritatea cazurilor, pensionarii veneau la aceste cursuri din dorinţa de a putea comunica cu copiii sau rudele lor plecate peste hotare, şi cu care ţineau mult mai uşor legătura prin internet.

Ana Sidon

Teme articol: UDMR carti biblioteca
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.