Tribunalul Covasna a dispus anularea ordinului de detaşare la Bistriţa a comisarului-şef al ANPC, Mircea Diacon
Tribunalul Covasna a dispus anularea ordinului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) de detaşare la Bistriţa a comisarului-şef Mircea Diacon.
Potrivit sentinţei postate luni pe portalul instanţei, Tribunalul Covasna a admis acţiunea formulată Mircea Diacon împotriva ANPC, dispunând atât suspendarea, cât şi anularea executării ordinului emis în luna februarie.
„Soluţia pe scurt: admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Diacon Gheorghe-Mircea, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi în consecinţă: dispune suspendarea executării Ordinului nr. 81 din 7 februarie 2019 emis de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor Anulează Ordinul nr. 81 din 7 februarie 2019, emis de pârâtă. Respinge cererea accesorie de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Executorie de drept în privinţa suspendării Ordinului nr. 81/07.02.2019”, se arată în sentinţă.
Aceasta poate fi atacată în recurs în termen de cinci zile de la comunicare în ce priveşte dispoziţia de suspendare a executării ordinului şi în termen de 15 zile de la comunicare în ce priveşte dispoziţia de anulare a actului administrativ.
În luna decembrie a anului trecut, Mircea Diacon, care ocupa funcţia de comisar-şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Covasna, a fost detaşat la Braşov şi numit şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Centru, în locul lui Sorin Susanu, care fusese detaşat la Timişoara.
În luna februarie, conducerea ANPC l-a detaşat din nou pe Mircea Diacon, pentru şase luni, adică până la sfârşitul lunii iunie a.c, pe funcţia de comisar-şef adjunct la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa iar la scurt timp acesta a contestat ordinul în instanţă.