ACTUALITATE 24 noiembrie 2023

Transport de lemne în valoare de 9.000 lei confiscat de jandarmii covăsneni în zona Comandău

de Covasna Media | 1235 vizualizări

În cursul zilei de miercuri, 22.11.2023, în timpul unui control pe linie silvică în zona Comandău, jandarmii din cadrul Postului Montan Covasna au dispus confiscarea a 38,17 metri cubi de lemne, în valoare de 9.000 lei, transportate ilegal de un camion cu remorcă.

În fapt, jandarmii montani aflați în serviciul de patrulare pe raza localității Comandău au interceptat și oprit un camion cu remorcă ce transporta material lemnos, specia fag. În urma verificărilor în aplicația SUMAL, jandarmii au constatat că datele din aviz nu corespund cu transportul, fiind vorba de o cursă repetată în baza aceluiași aviz de însoțire.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoțite de documentele specifice de transport”, prevăzută de art. 68 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic. Totodată au dispus confiscarea materialului lemnos, acesta fiind luat în custodie de către organele silvice din raza de competență.

Documentele de constatare au fost înaintate organelor competente în vederea efectuării cercetării penale.

Sursa: comunicat de presă IJJ Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.