ACTUALITATE 19 august 2012

Traian Băsescu: Harghita şi Covasna nu sunt dezvoltate din cauza naţionalismului

de Covasna Media | 438 vizualizări

Preşedintele suspendat a petrecut câteva zile în cele două judeţe, fiind cazat la un hotel din staţiunea Covasna.

Preşedintele suspendat a sosit joi seară în staţiunea Covasna şi s-a cazat la hotelul Clermont din Valea Zânelor, unde a stat câteva zile. În cursul zilei de vineri a vizitat Lacul Sfânta Ana şi staţiunea Balvanyos, sâmbătă mergând la Miercurea Ciuc şi Izvorul Mureşului.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, afirmă că în Harghita şi Covasna “dezvoltarea economică este slabă”, întrucât “aici unii au promovat ideea să vină numai investitori unguri, alţii au spus să vină numai investitori români”, rezultatul fiind că au venit “firme cu potenţial foarte redus”.

“Cred că bătălia aici trebuie să fie în primul rând pentru dezvoltare, pentru că asta îi afectează şi pe unguri şi pe români. Sigur că s-au făcut progrese în dezvoltarea zonei şi asta a fost una din priorităţile pe care cabinetele anterioare le-au avut, însă Covasna şi Harghita vor fi bine ancorate în realităţile româneşti atunci când vor fi tratate ca zone care trebuie să fie sprijinite pentru crearea locurilor de muncă, pentru creare de facilităţi culturale, educaţionale, de cel mai înalt nivel. Trebuie să recunoaştem că în cele două judeţe dezvoltarea economică este slabă”, a declarat, sâmbătă, la Izvoru Mureşului, Traian Băsescu.

În opinia preşedintelui suspendat, acest lucru se datorează "naţionalismului".

“Aici unii au promovat ideea să vină numai investitori unguri, alţii au spus să vină numai investitori români. Rezultatul: au venit firme cu potenţial foarte redus care nu au putut asigura dezvoltarea celor două judeţe şi mai ales fricţiunile continue au creat impresia că este posibil un conflict interetnic, ceea ce i-a făcut pe investitori să nu se apropie de cele două judeţe, iar atmosfera sper eu să se îmbunătăţească pentru că ea este singura care poate stimula investiţiile serioase de aici şi de care cetăţenii, fie că sunt de etnie maghiară, fie că sunt români de etnie română, au nevoie", a susţinut el.

Traian Băsescu a petrecut, sâmbătă, mai multe ore la Mănăstirea "Adormirea Maicii Donmnului " de la Izvoru Mureşului şi s-a declarat plăcut impresionat de ceea ce a văzut.

Băsescu, la Covasna: “Maghiarii au înţeles modul ilegal cum a fost decapitată conducerea statului”

Conform Agerpres, preşedintele suspendat Traian Băsescu le-a mulţumit vineri, la Covasna, maghiarilor pentru că nu s-au lăsat angrenaţi în “jocuri politicianiste” şi nu au participat la referendumul pentru demiterea sa.

Aflat pentru câteva zile în staţiunea Covasna împreună cu soţia, Traian Băsescu a declarat că apreciază faptul că maghiarii au înţeles “modul ilegal în care a fost decapitată conducerea statului”, dar şi nevoia de stabilitate a ţării.

“Nu pot să nu observ reacţia ungurimii faţă de referendum şi am de gând să le mulţumesc şi pentru că au înţeles foarte bine modul ilegal cum a fost decapitată conducerea statului şi pentru că nu pot fi atraşi în jocuri politicianiste. Iar maghiarii se pare că au înţeles nevoia de stabilitate a ţării în perioada aceasta”, a spus Traian Băsescu.

Acesta a refuzat să facă orice fel de comentarii cu privire la modul în care procurorii anchetează modul de desfăşurare a referendumului.

“Până acum se spunea că din garaj conduc activităţile astea, iar acum o să se spună că de prin Covasna”, a mai spus Băsescu.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a fost rugat sâmbătă de jurnalişti să transmită un mesaj românilor din Harghita şi Covasna, în condiţiile în care ar fi existat semnale că aceştia s-ar fi simţit abandonaţi întrucât el a transmis vineri de la Covasna un mesaj doar maghiarilor din zonă.

“Eu, dacă am vrut să mă adresez minoritarilor unguri, m-am adresat pentru că eram într-o zonă în care ei sunt majoritari. Românii nu au de ce să se simtă frustraţi în raport cu un preşedinte cetăţean român, de naţionalitate română, creştin şi ortodox. Întotdeauna ai grijă de minoritari şi asta trebuie să facem noi, toţi politicienii, trebuie să îi facem pe minoritari să vadă că avem aceeaşi încredere ca şi în conaţionalii noştri", a afirmat Traian Băsescu.

Întrebat dacă politicienii nu ar trebui să aibă grijă şi de românii din cele două judeţe, Traian Băsescu a spus: “Păi vi s-a părut că n-au?”.

În ultimii patru ani, Traian Băsescu a venit în mod constant în staţiunea Covasna pentru a-şi petrece câteva zile de concediu ori pentru a lucra în linişte şi de fiecare dată a stat la vila de protocol aflată nu departe de acest hotel. În aprilie anul trecut a venit la Covasna pentru a studia proiectul de revizuire a Constituţiei, iar în anii precedenţi a avut întâlniri cu autorităţile locale, cu reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi cu localnici.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, 20 august 2012
Foarte adevarat,dar ce ai sa faci in privinta asta ? Ca de 20 ani ne confruntam cu asa ceva,cu mizeriile nationaliste.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.