ACTUALITATE 26 august 2009

Toţi membrii PC Covasna au demisionat

de Covasna Media | 828 vizualizări
Numirea lui Doru Feldiorean în funcţia de preşedinte a dus la autodizolvarea Consiliului Judeţean al filialei Covasna a PC

Membrii Biroului Executiv al Partidului Conservator (PC) Covasna şi-au depus demisiile marţi seară, Consiliul Judeţean al filialei autodizolvându-se, ca reacţie la schimbările efectuate în conducerea acesteia de către conducerea centrală. Fostul preşedinte al PC Covasna, Aurel Dragomir, a declarat că demisiile celor 320 de membri pe care PC Covasna îi are în cele zece filiale din tot judeţul sunt rezultatul

Numirea lui Doru Feldiorean în funcţia de preşedinte a dus la autodizolvarea Consiliului Judeţean al filialei Covasna a PC

Membrii Biroului Executiv al Partidului Conservator (PC) Covasna şi-au depus demisiile marţi seară, Consiliul Judeţean al filialei autodizolvându-se, ca reacţie la schimbările efectuate în conducerea acesteia de către conducerea centrală.

Fostul preşedinte al PC Covasna, Aurel Dragomir, a declarat că demisiile celor 320 de membri pe care PC Covasna îi are în cele zece filiale din tot judeţul sunt rezultatul schimbărilor nedemocratice făcute la PC Covasna de către conducerea centrală a partidului, prin care a fost impusă o nouă conducere ce l-a anunţat ca preşedinte pe jurnalistul Doru Feldiorean.

„Toţi membrii vechi ai PC Covasna şiau depus demisiile din organizaţie, Consiliul judeţean al PC Covasna autodizolvându-se. Credem că este normal ca noul preşedinte, domnul Feldiorean, să muncească să atragă membri spre PC”, a explicat fostul preşedinte, Aurel Dragomir.

Potrivit acestuia, decizia nu a fost comunicată conducerii centrale a PC, ca reacţie a atitudinii incorecte pe care aceasta a avut-o faţă de vechea conducere, atunci când a hotărât schimbarea acesteia. „Nu i-am anunţat, ca să afle şi ei din presă că nu mai au membri la Covasna, aşa cum am aflat şi eu, tot din presă, că am fost eliminat din conducere. Cred că s-a ajuns în această situaţie pentru că nu am comunicat cu domnul Codruţ Şereş, dar eu nu am ce vorbi cu astfel de oameni. Nu sunt supărat pe Şereş, nici pe domnul Feldiorean, eu am susţinut PC Covasna în ultimii trei ani, acum este rândul noii conduceri să muncească în acest sens”, a mai spus Dragomir.

Doru Feldiorean a venit la conducerea PC Covasna în urma deciziei Biroului Politic al PC şi la propunerea făcută în acest sens de secretarul general al PC, Codruţ Şereş.

Conservatorii, invitaţi în PNL

Conducerea PNL Covasna şi-a exprimat regretele vizavi de dizolvarea filialei PC Covasna, apreciind că retragerea unor oameni echilibraţi din peisajul politic reprezintă o pierdere. În acest sens, preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja, l-a nominalizat pe fostul preşedinte PC Covasna, Arel Dragomir, caracterizându-l ca pe un „partener echilibrat”.

Apreciind că PNL este în prezent singurul partid politic de opoziţie, Marius Obreja a lansat un îndemn către foştii conservatori, astfel încât aceştia să se îndrepte spre liberali.

„Pe acest fundal, le readucem aminte tuturor care azi se simt în opoziţie, că pot veni spre noi, pentru a face ceva împreună (...) Conservatorii sunt aşteptaţi în PNL, dacă principiile şi codul nostru de onoare se suprapun peste ideile lor”, a declarat Marius Obreja.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
reluc, 27 august 2009
feldiorean , ca toti decreteii a uitat de bunul simt, trebuia sa se inscrie in partid si apoi sa parcurga traseul membru-presedinte . o fi avand cristale swarovski pe creier de a putut ingheta atatea citeste integral
ziarist, 27 august 2009
Care voturi coane Cucu ? Voturile venite din covasna conteaza doar pentru udmr. In rest apa de ploaie...si ptr psd si ptr pnl si ptr pdminusl. Ce se intampla la nivel judetean raportat la influenta pe citeste integral
Ariel, 27 august 2009
Noul presedinte ii are deja membri ai filialei proprii pe cititorii "Condeiului Ardelean", care par a fi cu ceva mai multi decat "cei 320". DDF va intelege ce inseamna ca - potrivit expresiei lui A citeste integral
Daniel Cucu, 27 august 2009
Bravo Aurica, Nu ca as avea ceva cu noul val de tineri, dar parca prea s-a lucrat "pe la spate". Un gest de onoare venit la timp. Pacat ca "alifiosii" de la Bucale nu prea pun pret decat cand au citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.