ACTUALITATE Acum 4 ore, 51 minute

Tinerii antreprenori s-au întâlnit la munte: prima tabără de iarnă JBC

de Daniela Luca | 210 vizualizări

Weekendul trecut, stațiunea Mădărași Harghita a găzduit prima tabără de iarnă organizată de Asociația Junior Business Club (JBC), un eveniment dedicat tinerilor antreprenori și profesioniștilor interesați de networking și dezvoltare personală. Tabăra a adus laolaltă 30 de participanți din diverse domenii și le-a oferit oportunitatea de a socializa, de a învăța din experiențele altora și de a se bucura de sporturile de iarnă.

Programul taberei a inclus o serie de activități de iarnă menite să îmbine distracția cu socializarea, ne-a spus președintele JBC, Karácsony Zsolt.

Printre cele mai apreciate momente s-au numărat sesiunile de schi și snowboard.  De asemenea, au fost organizate drumeții la apus și băi în ciubăr. Un alt punct important al evenimentului au fost prezentările susținute de invitați din diverse domenii.

„Odată pe an e cam puțin să organizăm o tabără și ne-am gândit că dacă tot organizăm tabere, putem să încercăm și iarna pentru că putem să mergem și la ski/snowboard. Am avut și trei prezentări, o petrecere și un program de networking pentru tinerii antreprenori. A fost foarte frumos. Participanții au avut ocazia să își extindă rețeaua de contacte într-un cadru informal, să schimbe idei și experiențe într-un mod relaxat. Atmosfera a fost una prietenoasă și considerăm că tabăra și-a atins obiectivul de a îmbina dezvoltarea profesională cu momente de recreere și socializare”, ne-a spus Karácsony Zsolt.

Acesta a vorbit, în cadrul evenimentului, despre importanța construirii și gestionării unei comunități și despre strategiile eficiente de comunicare.

Simon István Róbert a abordat tema muncii sezoniere și a modului în care aceasta poate fi combinată cu pasiunea pentru călătorii, iar Raymond Gheorghiță a discutat despre provocările personale și profesionale, dar a pus accent și pe importanța echilibrului dintre om și natură.

Prima tabără de iarnă JBC s-a dovedit a fi un succes, iar organizatorii intenționează să continue această inițiativă și în viitor.

La finalul anului trecut, Asociația Junior Business Club (JBC) a premiat cei mai de succes oameni de afaceri tineri din județul Covasna în cadrul ceremoniei aniversare de 15 ani. 

 Sursă foto: JBC/Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.