Teatrul Andrei Mureșanu la Bursa de Spectacole de la Sibiu!
Teatrul „Andrei Mureșanu” va participa în perioada 11-15 iunie la Bursa de Spectacole ce va avea loc la Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru, organizat de Teatrul Național „Radu Stanca”.
Bursa de Spectacole reunește la Sibiu operatori culturali din Europa, Asia, Africa și America de Nord, aici fiind prezentate, promovate și vândute ultimele apariții în domeniul spectacolelor (teatru, dans, muzică). Pentru artiștii și directorii de instituții culturale din România, Bursa de la Sibiu reprezintă singura platformă de prezentare pentru actul cultural, într-un mecanism internațional al pieței artistice, unde aceștia au acces neîngrădit la spectacole excepționale, la standuri pentru promovarea companiilor și creațiilor artistice, la întâlniri punctuale pentru diseminare și la un schimb direct de informații între profesioniștii români și cei internaționali.
Instituția va fi reprezentată la Bursă de către managerul interimar Monica Midvighi, actrița și regizoarea Mirela Bucur, actorul Sebastian Marina și secretarul literar Ana-Maria Butoi. Aceștia vor avea un stand, unde timp de câteva ore pe zi vor oferi celor interesați informații despre spectacolele puse în scenă de TAM.
„Teatrul „Andrei Mureșanu” nu a mai participat de foarte mulți ani la o astfel de Bursă și ne bucură nespus de mult faptul că putem face acest lucru acum. Evenimentul la care vom participa este deosebit de important pentru instituție, deoarece vom intra în contact direct cu manageri de teatre și festivaluri atât din țară, cât și din străinătate și vom avea posibilitatea să ne promovăm spectacolele și să convingem potențialii colaboratori de originalitatea și valoarea incontestabilă a spectacolelor și actorilor instituției pe care o reprezentăm. Standul TAM va fi decorat cu zeci de poze, colaje A0 şi sperăm să venim înapoi, acasă, cu vești bune.” a declarat Ana Butoi, secretar literar TAM.