ACTUALITATE 17 iunie 2013

Teatru forum la CNMV

de Covasna Media | 493 vizualizări

După patru reprezentații „acasă” și patru „în deplasare”, două la Târgoviște și două la Pucioasa, spectacolul Asociației de Tineret ECOU, intitulat „Nu puteți voi urî cât putem noi iubi”, se va juca marți 18 iunie, de la ora 19, pentru ultima dată înainte de vacanță, în Sala de Festivități a Colegiului Național Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe. Spectacolul va însemna debutul a două tinere, Adina Moisii din CNMV și Bianca Timaru din Liceul de Artă, acestea înlocuindu-le temporar pe Andreea Bologa și Ana Iuteș, ultima plecată în Estonia la un program european de voluntariat de o lună de zile.

Reprezentația va însemna și o repetiție finală pentru deplasarea de la București de la sfârșitul lunii, când spectacolul este onorat să ia parte la singurul festival de teatru-forum din țară, coordonat de către Asociația „Art Fusion”.

Vă recomandăm să nu ratați întâlnirea provocatoare cu 10 dintre cei mai talentați tineri din Sfântu Gheorghe, pe un subiect incitant: relațiile româno-maghiare și cum implicarea fiecăruia dintre noi poate face diferența.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
ysergty, 18 iunie 2013
cat costa?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.