Târg de toamnă la Târgu Secuiesc; restricţii de circulaţie în centrul municipiului
Autorităţile locale din Târgu Secuiesc au anunţat că vor institui restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din zona centrală a municipiului, unde săptămâna aceasta vor avea loc Zilele oraşului şi cea de-a 32-a ediţie a Târgului de toamnă.
Restricţiile rutiere în centrul oraşului Târgu Secuiesc intră în vigoare de marţi seară.
„Miercuri dimineaţă vor fi închise şi locurile de parcare din centru, iar miercuri seară vor fi închise drumurile către Biserica Boldog Ozseb, intersecţia străzilor Kossuth Lajos şi Ady Endre, precum şi intrarea către strada Wesselenyi. În acelaşi timp, începând cu 24 august, piaţa Gabor Aron nu va mai fi accesibilă din străzile Apafi Mihaly şi Meşteşugarilor”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a primăriei.
În program sunt prevăzute aproape 50 de evenimente culturale, artistice, sportive şi de divertisment, precum şi un târg de carte, un târg cu produse tradiţionale şi meşteşugăreşti şi o curte a vinurilor.
Joi, 25 august, începând cu ora 17,00, va avea loc decernarea Premiului Pro Urbe, iar sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 9,00, în Parcul Molnár Józsiás se va desfăşura Festivalul cartofului.
Tradiţionala sărbătoare a municipiului Târgu Secuiesc se va încheia duminică seară cu concertul cunoscutei trupe rock „Hooligans” din Ungaria.