ACTUALITATE 26 martie 2021

Stadionul mic, Design Bank şi hotelul Bodoc din Sfântu Gheorghe – în programul de investiţii pe 2021

de Agerpres | 1553 vizualizări

Programul de investiţii pe anul 2021 întocmit de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe vizează, printre altele, finalizarea lucrărilor la stadionul mic din Cartierul Simeria, începute în urmă cu aproape un deceniu, continuarea lucrărilor la viitorul Centru de inovare şi start-up Design Bank şi demararea procedurilor pentru demolarea fostului hotel Bodoc din centrul municipiului.

Potrivit documentului postat pe site-ul Primăriei, valoarea investiţiilor preconizate în acest an pentru întreţinerea şi dezvoltarea infrastructurii oraşului se cifrează la peste 80 de milioane de lei, din care aproape 47 de milioane din fonduri externe nerambursabile, iar o mare parte din sumă este destinată reabilitării şi modernizării unităţilor de învăţământ, spaţiilor de recreere şi străzilor din municipiu.

Pentru realizarea lucrărilor la Complexul Multifuncţional Stadionul mic din Sfântu Gheorghe sunt prevăzuţi peste 400.000 de lei, pentru acoperire cu prelată tip cort pe structură metalică a două terenuri de tenis de câmp, construirea unei anexe şi a instalaţiilor de iluminat sunt prevăzuţi 763.000 de lei, iar pentru amenajarea unui Skate Park şi a unui Trial Bike Park, circa 120.000 de lei.

Printre altele, autorităţile locale au prevăzut sume şi pentru executarea documentaţiilor în vederea modernizării bazei de înot şi amenajării în scop recreativ a zonei aflate în vecinătatea digului de pe malul Râului Olt, pentru construirea unui centru comunitar şi a 50 locuinţe sociale în Cartierul Orko, precum şi pentru introducerea reţelei de distribuţie a gazelor naturale în satele aparţinătoare Chilieni şi Coşeni.

Pentru continuarea lucrărilor la Centrul Design Bank, care va funcţiona în fosta clădire a Băncii Naţionale Române, autorităţile au cuprins pentru acest an suma de 500.000 de lei, iar pentru întocmirea DALI în vederea demolării fostului Hotel Bodoc, în locul căruia se doreşte construirea unui centrul cultural şi de tineret, au prevăzut 60.000 de lei.

În Programul de investiţii sunt cuprinse, de asemenea, sume pentru reabilitarea termică a mai multor blocuri de locuinţe, pentru modernizarea iluminatului public, precum şi pentru semaforizarea intersecţie dintre străzile Ciucului şi Lunca Oltului.

Autorităţile locale intenţionează să demoleze fostele sedii ale societăţilor Multitrans şi Gospodărie Comunală pentru a degaja zona Pieţei Centrale, alocând 100.000 de lei pentru întocmirea documentaţiei, iar pentru actualizare DALI în vederea amenajării spaţiilor pietonale din inima oraşului au prevăzut 26.000 de lei.

Conform Programului de investiţii, în acest an vor fi efectuate şi lucrările de reabilitare a pasajului rutier care subtraversează strada Libertăţii, pentru care s-au prevăzut 100.000 de lei.

Documentul prevede, de asemenea, extinderea capacităţii Parcului Industrial de la Câmpu Frumos prin construirea de hale industriale şi prin achiziţionarea de terenuri noi,precum şi a reţelei de drumuri şi de utilităţi din incinta acestuia, în acest scop fiind alocate aproape 8 milioane de lei.

Printre proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile, aferente cadrului financiar 2014-2020, se numără simplificarea procedurilor administrative şi reducerea birocraţiei la nivelul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe (circa 2,4 milioane de lei), finalizarea construcţiei anexate sălii de sport de la Şcoala „Nicolae Colan“ (1 milion de lei), creşterea calităţii arhitectural -ambientale şi reabilitare termică a intrenatului şi sălii de festivităţi a Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ (6,3 milioane de lei), extinderea reţelei de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare menajeră în zonele marginalizate ale Cartierului Orko (peste 2 milioane de lei), reconversia şi refuncţionalizarea terenului în jurul lacului din Cartier Gării, care se află în paragină de mai mult ani (6,3 milioane de lei) şi reducerea emisiilor de carbon în municipiul Sfântu Gheorghe prin investiţii bazate pe Planul de Mobilitate Urbana Durabilă (9,8 milioane de lei).

Programul de investiţii a fost postat pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe, împreună cu proiectul de buget pe anul 2021 aflat în dezbatere publică până pe 6 aprilie a.c.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.