ACTUALITATE 29 octombrie 2024

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a demarat programul „Shadow”

de Agerpres | 548 vizualizări

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a lansat, luni, programul „Shadow”, prin care le oferă elevilor de liceu, interesaţi să urmeze o carieră în domeniul medicinei, posibilitatea de a se familiariza cu activitatea acestei instituţii.

Managerul spitalului, András Nagy Róbert, a declarat, pentru AGERPRES, că programul este gratuit şi se va derula pe parcursul vacanţei de toamnă, deci până pe data de 1 noiembrie.

La acesta s-au înscris aproape 120 de elevi din clasele a X-a şi a XI-a, care pe parcursul acestei săptămâni vor face câte o tură completă în spital, în diverse secţii precum Chirurgie, Radiologie, Cardiologie, Hematologie, Dermatologie, Pediatrie, Neurologie, Ortopedie, sau în laboratorul de analize şi imagistică. András Nagy Róbert a mai spus că interesul pentru acest program a depăşit cu mult aşteptările, prin urmare vor fi organizate mai multe astfel de module pe viitor.

„Fiecărui medic, asistent, biolog sau laborant i-a fost alocat câte un elev, iar aceştia vor fi ca nişte umbre în spatele cadrelor medicale şi îi vor urma peste tot. Chiar vor avea şi câte un ecuson pe care va scrie: sunt umbra medicului X sau Y”, a declarat András Nagy Róbert.

Programul „Shadow” se derulează în cadrul Academiei de spital - I Care, sub genericul „Te ajutăm, ca să poţi ajuta”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.