Spirometrii gratuite în luna noiembrie la Sfântu Gheorghe
Aproximativ un milion de români suferă de BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică), o boală a plămânilor despre care se estimează că va deveni a treia cauză de deces la nivel mondial, depășind în următorii ani diabetul zaharat.
Doar o mică parte dintre românii bolnavi știu că au BPOC, ajung la medic, fac analize și primesc tratamentul adecvat. Pentru toți cei interesați să își testeze sănătatea plămânilor în luna noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC, nu mai puțin de 64 de medici, din peste 30 de orașe, oferă spirometrii gratuite. Această analiză reprezintă investigația cea mai potrivită pentru a identifica BPOC, se face simplu și rapid (seamănă cu testarea pentru determinarea nivelului de alcool în aerul expirat, pe care poliţiştii o fac şoferilor), iar rezultatele se dau pe loc. Campania pentru depistarea BPOC se va desfășura între 4 și 30 noiembrie, în numeroase clinici și spitale de stat. În Sfântu Gheorghe testările vor avea loc la Spitalul Județean de Urgență – secția Pneumologie. Lista completă a medicilor și clinicilor unde se pot face investigațiile gratuite poate fi găsită www.desprebpoc.ro.
Poluarea din propria curte, cauză posibilă a bolii
Nu doar fumătorii trebuie să fie îngrijorați că ar putea avea această boală de plămâni. În mod surprinzător, poluarea din propria gospodărie poate fi o cauză a periculoasei boli de plămâni. „La nivel mondial, cel mai des întâlnit factor de risc pentru BPOC este fumatul. Însă spirometria nu este recomandată doar fumătorilor, 46% din cei diagnosticați cu BPOC fiind nefumători. Alți factori de risc sunt pulberile industriale, noxele chimice, fumul produs prin arderea combustibililor biologici (cărbune, lemn, gunoi de grajd)”, detaliază prof. dr. Florin Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie. Inclusiv peleții din bălegar, folosiți în multe zone pentru încălzirea locuințelor, pot crește riscul de BPOC.
Despre BPOC
BPOC afectează grav persoane cu vârste între 40 si 65 de ani, când productivitatea lor ar trebui să atingă potenţialul maxim. Un studiu reprezentantiv pentru România, făcut în 2012 de TOTEM pentru Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate pe aproape 10.000 de români, arată că mulți dintre bolnavi nu își dau seama de severitatea bolii lor, accesul la specialiști și analize gen spirometrie fiind extrem de redus. Același studiu arată că bărbații sunt mult mai afectați de BPOC decât femeile, boala lovind în aceeași măsură bogații și săracii. Semnele care ar trebui să îngrijoreze sunt tusea cronică, producţia cronică de spută (flegmă sau spută mucoasă) în majoritatea zilelor şi dispnee (senzaţia de lipsă bruscă de aer).