SOR şi Clubul 'Mugurar' din Sfântu Gheorghe organizează primul concurs regional de ornitologie
Fundaţia pentru Parteneriat va finanţa cu 20.000 de lei primul Concurs Regional Interdisciplinar de Ornitologie şi Educaţie Ecologică ce va fi organizat în această vară în judeţul Covasna de Societatea Română de Ornitologie şi Clubul 'Mugurar' de la Palatul elevilor din Sfântu Gheorghe.
Coordonatorul proiectului, Ana Maria Lazăr, a declarat că acest concurs se adresează elevilor din clasele V-VIII şi îşi propune să promoveze ariile naturale protejate prin intermediul păsărilor şi, în acelaşi timp, să implice, să responsabilizeze şi să educe tinerii în spirit ecologist.
La acest concurs, ce va avea loc în perioada 6-9 iunie a.c., s-au înscris un număr de 32 de copii din opt judeţe, care vor avea de susţinut o probă practică şi una teoretică, iar câştigătorii vor primi drept premiu o vacanţă în Delta Dunării.
„Partea teoretică a concursului se va desfăşura la Sfântu Gheorghe, iar cea practică în 'Delta din Carpaţi' respectiv la Dumbrăviţa, în judeţul Braşov. Concursul reprezintă o premieră naţională şi am putea spune că aici va fi pentru trei zile capitala ornitologiei şi a protecţiei mediului”, a spus Ana Maria Lazăr.
Proiectul va fi finanţat prin Programul 'Spaţii verzi', pe componenta Arii naturale protejate, şi a fost selectat împreună cu alte 23 de proiecte dintr-un număr total de 81. Printre proiectele eligibile se mai regăseşte unul din judeţul Covasna, al Asociaţiei speo-turistice şi de protecţie a naturii 'Lumea pierdută' din Baraolt, care va fi finanţat tot cu 20.000 de lei.
Programul 'Spaţii Verzi' este o iniţiativă comună a MOL România şi a Fundaţiei pentru Parteneriat, lansată în 2006 în scopul implicării copiilor şi tinerilor în proiecte de protejare a mediului înconjurător.